Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decesul ANI: Călăul şi victima

Publicat in Romania Libera, joi 1 iulie 2010 ·

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) - concepută de europeni pentru a tăia din entuziasmul politicienilor care şi-au clădit averi impresionante pe seama traficului de influenţă şi pentru a-i face pe demnitarii care aleargă după îmbogăţire să se ruşineze - a fost demontată ieri definitiv de senatori. Gyorgy Frunda a preluat rolul de strateg al anulării Legii ANI, după ce fusese măcelărită de Curtea Constituţională şi apoi peticită de Camera Deputaţilor. Şeful ANI a declarat că senatorul UDMR „a legiferat în interes personal", sugerând că Gyorgy Frunda are motive serioase să lase Agenţia Naţională de Integritate fără atribuţii. Acum două luni şi jumătate au apărut informaţii că ANI cercetează averea senatorului UDMR, care ar avea sume importante de bani greu de justificat. Frunda s-a opus la început înfiinţării Agenţiei, apoi a fost unul dintre cei mai activi politicieni pe baricada luptei împotriva confiscării averilor care nu pot fi justificate.

La votul din Senat pentru modificarea Legii ANI şi reducerea ei la tăcere, Gyorgy Frunda a câştigat după ce i-a jucat pe degete pe colegii săi de la PDL. Fără să aibă nici un plan pentru menţinerea atribuţiilor Agenţiei, democrat-liberalii s-au înghesuit în turmă să adopte proiectul gândit de senatorul UDMR. Argumentele lui Gyorgy Frunda au fost uşor de înţeles pentru toţi senatorii care au ceva de ascuns sau pentru toţi cei care speră să aibă conturi mai mari şi case mai multe. Poate că mulţi dintre senatorii PDL au votat-o uşuraţi şi pot justifica graba prin Raportul de monitorizare făcut de UE, care va fi dat publicităţii peste două săptămâni şi care ar trebui să menţioneze reluarea funcţionării ANI. Legea încurajează corupţia la nivel înalt şi va fi punctată negativ la Bruxelles. În schimb, la Bucureşti e văzută bine în mediul parlamentarilor, care au mai câştigat o bătălie împotriva reformării sistemului. @N_

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un al treilea grup de pelerini români a părăsit Israelul marţi

Adevarul acum 7 ore
MAE a transmis că un al treilea grup de cetăţeni români a părăsit Israelul şi se află în drum spre România.

Emisiunile zilei miercuri, 18 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan cheamă partidele la consultări pentru desemnarea premierului

Ziua Constanta acum 13 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a invitat joi, 19 iunie 2025, la Palatul Cotroceni președinții partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcția de Prim-minist

Lia Savonea – singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

HotNews acum 13 ore
Judecătoarea Lia Savonea este singurul candidat care s-a înscris în cursa pentru funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), potrivit informațiilor difuzate marţi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Pe 19 mai, CSM a

Video Explozii puternice la Teheran. Liderul suprem iranian avertizează: „Bătălia începe”. Trump cere „capitularea necondiționată” a Iranului

Adevarul acum 35 minute
Israelul bombardează masiv Teheranul. Armata anunță că a început un atac după ce a emis anterior un avertisment de evacuare dintr-o zonă populată a orașului. Pe de altă parte, Iranul a lansat un nou atac cu rachete asupra Israelului.

Senatorul POT Ciprian Pintea, condamnat pentru a doua oară după ce a condus fără permis. Decizia instanței nu este definitivă

HotNews acum 13 ore
Senatorul POT Ciprian Pintea se află la a doua condamnare după ce a fost prins de poliție conducând fără permis. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat marți pe Pintea la 1 an și 5 luni de închisoare cu suspendare. Pintea a fost prins de

Prime de zeci de milioane de lei, acordate ilegal angajaților de la Transelectrica. Curtea de Conturi a sesizat Parchetul

HotNews acum 12 ore
Prime cu caracter special şi adaosuri salariale în valoare de 28.990.440 lei, acordate în alte condiţii decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă şi deficienţe şi întârzieri importante în implementarea proiectelor de investiţii au fost

Donald Trump cere „capitulare necondiționată” Iranului și avertizează că răbdarea SUA se apropie de sfârșit

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în

Cancelarul Merz aprobă „treaba murdară pe care Israelul o face pentru noi toți” în Iran

HotNews acum 7 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut deschis marți loviturile Israelului asupra Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care „a adus moarte și distrugere în lume”, relatează AFP. „Aceasta este treaba murdară pe c

DIICOT cere arestarea preventivă a patronului clubului Expirat pentru trafic de droguri

Mediafax acum 13 ore
UPDATE Tribunalul București a decis marți arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a lui Andrei Șoșa, potrivit gandul.ro. Știrea inițială Procurorii DIICOT cer arestarea preventivă a patronului clubului „Expirat” din Capitală, Andrei Șoșa, pentru tr

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/31°
joi

21°/33°
vin.

17°/25°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

15°
mie.

15°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

19°/26°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/22°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

15°/28°
joi

16°/27°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
mie.

17°/30°
joi

18°/33°
vin.

17°/26°
sâm.

12°/26°