Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emisiunile verii

Publicat in Adevarul, joi 1 iulie 2010 ·

Posturile de televiziune autohtone mizează pe reality-show-uri şi emisiuni de călătorie pentru a-şi ţine telespectatorii aproape, în perioada estivală. TVR 2 şi Antena 1 îşi mută matinalele pe litoral.

La Antena 1, vara aduce un Buzdugan pus pe glume, ca de obicei, în reality-show-ul „Iubirea face farse". Emisiunea începe din 4 iulie, de la ora 20.30, şi prezintă aventurile prin care trec părinţii, puşi în faţa căsătoriei copiilor lor.

Spectaculos se anunţă, tot la Antena 1, reality-show-ul cu burlaci, „patronat" de Cătălin Botezatu. Acesta va trebui să o aleagă pe una dintre cele 22 de domnişoare prezente în competiţie.

Începând din 3 iulie, tot la Antena 1, Roxana Ionescu, Răzvan Popescu şi Octavian Fieraru îi vor invita pe telespectatori, în fiecare sâmbătă, de la 20.30, la „Star Avatar", o emisiune cu oameni obişnuiţi şi vedete. Matinalii Răzvan şi Dani se vor muta, cu tot cu Daniela Crudu, pe litoral, la Mamaia, în luna iulie.

TVR 1, şi-a împrospătat grila de vară cu „Vizor Monden" (a debutat în 25 iunie), o emisiunea prezentată de Liviu Stanciu şi Ela (Elena Voineag). Producţia îşi propune să ne ţină la curent, într-un mod isteţ, ironic şi documentat, cu ultimele noutăţi şi controverse din showbizul autohton şi internaţional.

TVR 2 păstrează tradiţia deplasărilor pe litoral pe perioada verii, aşa că telespectatorii sunt invitaţi în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 10.15, în emisiunea „Întâlnire la malul mării", prezentată de Dalia Puşcă şi Cosmina Păsărin.

Altă noutate a lunii iulie la TVR 2 este „Turist în România", un program dedicat celor care vor să descopere libertatea şi cele mai plăcute moduri de a-şi petrece vacanţa pe litoral. TVR 2 ne-a pregătit şi o serie de documentare de călătorie, care reconstituie traseul imaginat de Radu Tudoran în „Toate pânzele sus".

Şi Pro TV îşi trimite vedetele pe mal

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum 47 minute
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum 20 minute
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Adolescent lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație, luni dimineața, în urma căruia un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut pe splaiul Tinereții din Lugoj. „O femeie în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism în jurul orei 09:17,

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum 46 minute
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum 54 minute
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

Revenire la Știrile Pro TV. O prezentatoare a revenit după doi ani de pauză

HotNews acum 39 minute
Prezentatoarea Monica Dascălu revine la pupitrilor Știrilor Pro TV după o pauză de doi ani, cât timp a fost în concediu de maternitate, scrie Pagina de Media. „Revin la Ştirile Pro TV cu multă bucurie şi entuziasm, deoarece aici, în echipa ştirilor

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum o ora
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Ciolacu, după votul PSD: Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru Guvern şi nici pentru PSD / Mai sunt anumite categorii care nu pot candida, decât dacă-şi dau demisia / Nu sunt de acord cu nicio extindere a acestei legi

News.ro acum 54 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul partidului, după votul PSD privind proiectul PNL prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare, că această lege nu e o prioritate nici pentru el şi nici pen

Președintele Iohannis l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler pe cel care l-a comparat cu Hitler

Ziua Constanta acum 2 ore
Klaus Iohannis l-a decorat pe omul care l-a comparat pe șeful statului cu Hitler în timpul pandemiei. Este vorba despre fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, conform stiripesurse.ro Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

26°
lun.

18°/26°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

25°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°