Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dâmboviţa, ornată cu salcâmi japonezi

Publicat in Adevarul, joi 1 iulie 2010 ·

Consilierii municipali au votat ieri înverzirea malurilor râului ce traversează Capitala.„Operaţiunea Dâmboviţa” presupune plantarea de frasini, tei, platani şi salcâmi japonezi. Deocamdată, malurile râului au devenit depozite de gunoi.

Potrivit proiectului adoptat în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti de ieri, malurile Dâmboviţei, aflate până acum în administrarea sectoarelor 3,4,5 şi 6, vor trece în administrarea municipalităţii, respectiv în grija Administraţia Laucri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB). Edilul şef al Capitalei, Sorin Oprescu, a argumentat că spaţiul verde al Dâmboviţei aparţine de drept municipiului Bucureşti, potrivit unui decret din 1987 emis de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România.

Hotărârea prevede ca reprezentanţii ALPAB să planteze 2.208 de pomi în alveolele rămase libere pe malul Dâmoviţei. În total sunt 4.603 de alveole, iar în 2.395 dintre acestea fiind deja plantaţi frasini, tei, platani şi salcâmi japonezi. De asemena, malurile Dâmboviţei vor fi înscrise în cartea funciară ca proprietate a municipalităţii. Deocamdată, responsabilii de la ALPAB nu au stabilit suma pe care o vor investi în „Operaţiunea Dâmboviţa”.

Licitaţie de 100.000 de lei

Planurile edilului nu se opresc aici. La 15 iulie va avea loc o licitaţie privind reabilitarea urbană a apei, licitaţie în valoare de 100.000 de lei. Potrivit caietului de sarcini, proiectul urmăreşte îmbunătăţirea microclimatului din jurul canalului de scurgere al râului prin reducerea temperaturii, modificarea umidităţii realtive a aerului pe timp de vară şi reducerea gradului de poluare auto în zonele adiacente. Plantele de râu vor avea potenţial ridicat de evapotranspiraţie şi perioadă de vegetaţie lungă.

De asemenea, Oprescu visează la un proiect cu finanţare europeană prin care să acopere zidurile de beton cu pereţi mobili c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 20 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 34 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum 38 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea, diplomat de carieră

Mediafax acum 6 minute
Secretarul de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, Dragoș-Mihai Hotea, va prelua responsabilitățile de consilier al premierului Ilie Bolojan în domeniul politicii externe. Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al pr

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 2 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Incident incredibil în Capitală: O femeie a fost ucisă de o mașină care dădea cu spatele. Șoferul a ieșit pozitiv la amfetamină și canabis la testarea rapidă

Mediafax acum o ora
O femeie a murit, marți, lovită de o mașină care dădea cu spatele la ieșirea din parcare, pe Calea Rahovei, din Capitală. Șoferul a fost testat și dus la INML pentru recoltarea probelor biologice, după ce testul rapid a ieșit pozitiv. Brigada Rutier

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/28°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

16°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°