Jurnaliştii italieni de la publicaţia "La Stampa" au trecut în revistă toate fărădelegile comise de preşedintele FIFA şi de acoliţii săi în ultimii 12 ani. Sursa: EPA Photo
Sepp Blatter, controversatul preşedinte al FIFA, a fost desfiinţat de jurnaliştii italieni de la cotidianul "La Stampa", care au întocmit un rechizitoriu virulent despre neregulile din mandatul său, început în urmă cu 12 ani.
"Nu am corupt pe nimeni, nu am fost corupt şi nu voi corupe vreodată pe cineva, cum la fel nimeni nu mă va putea corupe pe mine", s-a lăudat fostul colonel elveţian Joseph Blatter. Iată un exemplu perfect de minciună rostită cu zâmbetul pe buze şi fără remuşcări. Aceasta este concluzia amplei investigaţii făcute de italieni.
100.000 de dolari, costul unui vot
Blatter a intrat în cercurile înalte ale fotbalului în 1975 şi a făcut orice pentru a-şi consolida poziţia. În 1981, el a fost numit secretar general al forului mondial, devenind un apropiat al preşedintelui Joao Havelange, de la care a învăţat tainele "meseriei" de şef la FIFA.
Despre Blatter se spune că poate face bani şi din piatră seacă. La sfârşitul anului 2009, FIFA a avut pentru prima dată, în anii fără turneu final de Cupă Mondială, venituri de peste un miliard de dolari, din care profitul net a fost de 169 de milioane de "verzişori".
Blatter a făcut din turneele finale de Mondiale afaceri profitabile, actuala ediţie din Africa de Sud urmând a aduce în conturile FIFA 3,4 miliarde dolari, cu 50 la sută mai mult decât în Germania 2006! Se estimează că, la ediţia din Brazilia 2014, profitul va fi iarăşi cu 50 la sută mai mare decât cel din Mondialul în Africa de Sud.
Blatter a împiedicat toate încercările de a demasca neregulile comise în mandatul său. La Cupa Mondială din Franţa (1998), elveţianul a fost mai interesat de diverse întâlni