Împrumutul de la FMI este toxic astăzi. Cu două-trei decenii în urmă, el putea fi considerat onorabil. Acum, investitorii NU îşi pun banii într-un loc poluat de FMI.
Într-o seară, acum câteva zile, urmăream pe un post de televiziune una dintre nenumăratele ţipurituri colective despre economie. Doi distinşi economişti încercau să cânte pe note ceva idei coerente despre situaţia în care ne aflăm. Erau însă întrerupţi mereu de răcnetele bărbăteşti ale celor doi politruci de faţă, puşi să repete ce auziseră pe la partid. Din haosul general se desprindeau doar câteva idei fixe împărtăşite, din păcate, mai de toată lumea. „Nu avem altă soluţie decât creşterea taxelor". „Trebuie să echilibrăm deficitul bugetar". „Austeritatea e dureroasă, dar altfel nu ne putem vindeca". La un moment dat, redactorul emisiunii m-a sunat şi m-a rugat să particip prin telefon. Am acceptat motivat doar de faptul că de faţă se aflau cei doi oameni cultivaţi, inteligenţi şi care ştiau despre ce vorbesc, chiar dacă avem păreri diferite. Am spus exact ce credeam. Aflaţi în recesiune, trebuie să acceptăm deficitele, nu numai cel bugetar, să stimulăm creşterea economică prin scăderea impozitelor şi prin creşterea consumului. Am dezlănţuit proteste vehemente. Este uimitor cum preconcepţiile convenţionale refuză învăţăturile realităţii.
Nu este obligatoriu ca o ţară întreagă să sufere pentru că politicieni neştiutori se agaţă cu disperare de soluţii care, deşi par evidente, s-au dovedit a fi proaste.
A doua zi, am descoperit editorialul din „New York Times" al laureatului Premiului Nobel pentru economie Paul Krugman, preluat de „Adevărul". Susţinea aceeaşi idee. M-am uitat pe forum şi pe un blog al ziarului, intitulat „Fii premier pentru o zi" şi am văzut cu bucurie că, printre înjurături neargumentate, sunt mulţi cei care acceptă aceasta abordare. Paul Krugman nu este un libert
