Actualele normative de personal stabilite de Ministerul Sănătăţii prevăd un număr mai mare de angajaţi TESA decât are acum spitalul craiovean.
Reacţia Spitalului de Urgenţă Craiova la acuzele Ministerului Sănătăţii, care susţine că unitatea sanitară are atât de mult personal administrativ încât concurează ministerul, nu a întârziat să apară. Managerul Florin Petrescu a recunoscut că unitatea sanitară pe care o conduce nu respectă actualele normative de personal, însă acest lucru se întâmplă nu pentru că ar fi prea mulţi, ci pentru că sunt prea... puţini angajaţi TESA. „Potrivit actualelor normative de personal, reglementate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1778/2006 şi publicate în Monitorul Oficial nr. 57/24.01.2007, ar trebui să avem cel puţin 201 angajaţi, iar noi avem doar 139“, a declarat conf. dr. Florin Petrescu, managerul Spitalului de Urgenţă Craiova.
Potrivit managerului, personalul administrativ de la Spitalul de Urgenţă Craiova este numeros pentru că numărul mare de angajaţi reprezintă o necesitate în actualul sistem superbirocratizat, condus de o legislaţie extrem de stufoasă. În cadrul spitalului există serviciul financiar-contabil, oficiul juridic, biroul audit, biroul de cercetare, serviciul de statistică, serviciul de lege, costuri şi reformă, serviciul resurse umane, serviciul aprovizionare, serviciul administrativ, biroul de achiziţii şi contracte, serviciul informatic (care deserveşte programele naţionale de diabet şi oncologie) la care se adaugă inginerii care asigură funcţionarea acceleratorului liniar de particule, comitetul director, un secretar-dactilograf, un curier şi un preot. „Biroul de cercetare are încadrare minimă de personal. Dacă dau afară un om, trebuie să desfiinţez întreg biroul pentru că nu mai îndeplineşte criteriile de funcţionare“, a exemplificat Petrescu.
Acesta a mai spus că în cadrul serviciului financ