Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Pare că suntem în două lumi paralele: mediul de afaceri şi autorităţile“

Publicat in Ziarul Financiar, joi 1 iulie 2010 ·

Reprezentanţii grupului petrolier ungar MOL spun că sunt nevoiţi să acţioneze ca într-o situaţie de forţă majoră pentru că guvernul a lăsat prea puţin timp la dispoziţia companiilor pentru implementarea măsurii de creştere a TVA Companiile americane recomandă autorităţilor revenirea asupra deciziei de creştere a TVA sau cel puţin limitarea aplicării la anul 2010 şi vorbesc pentru prima dată de discrepanţa majoră între politicieni şi mediul privat: "Pare că suntem în două lumi paralele, mediul de afaceri şi autorităţile" Consiliul Investitorilor Străini, care grupează 117 companii, consideră că este necesar ca Guvernul să implementeze un pachet mai larg de măsuri care să ducă la creşterea eficienţei în sectorul public şi la stimularea investiţiilor, pentru a relansa economia Reţeaua Billa a anunţat că va păstra neschimbate preţurile la 1.200 de produse, adică între 15 şi 25% din oferta magazinelor Ikea a decis să nu majoreze preţurile cel puţin până la 31 august, creşterea TVA-ului urmând să fie suportată integral de către companie

MOL: Acţionăm ca într-o situaţie de forţă majoră

MOL România, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa petrolieră locală, spune că perioada extrem de scurtă lăsată de Guvern la dispoziţia companiilor pentru implementarea măsurii de creştere a TVA de la 19% la 24%, a obligat firma să-şi deruleze operaţiunile într-un stil de lucru de forţă majoră.

Mai mult, creşterea TVA ar putea duce scăderea pieţei de carburanţi până la 10% la finalul acestui an, de aproape două ori mai mult decât în 2009, în timp ce vânzările non-oil, adică cele făcute prin intermediul magazinelor, ar putea scădea cu circa 5%.

"Este necesară o perioadă de timp pentru modificarea preţurilor în sistem, inventarierea produselor din magazine, respectiv reetichetarea acestora ţinând cont de noile preţuri. Având în vedere gama largă de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°