Obişnuit să fie duminică în fiecare zi, cu greu am putut să înghit direct o zi de miercuri fără activitate în Africa de Sud. La fix ora 17.00, câinele lui Pavlov a început să urle în interiorul meu, făcându-mă să apuc telecomanda cu un gest reflex. În loc de fotbal m-am pomenit cu un roman-foileton, o adaptare după un roman al unui din scriitor care mă făcea să tresar înainte de adolescenţă: Charles Dickens. Cu ochii pierduţi pe străzile Londrei din secolul 19, am derulat în cavitatea unde de cele mai multe ori zace părăsit şi nefolosit creierul uman, cam toate isprăvile acestui turneu final. Evident isprăvile de până acum, pentru că încă nu m-a lovit spiritul de anticipaţie al lui Jules Verne ca să ştiu ce va fi într-un final. M-am plictisit din nou alături de Franţa, Italia, Danemarca, Slovacia şi am privit cu satisfacţie revoluţia Americii de Sud. Nici în reluare primii nu au fost capabili de lucruri mai grozave. Nu e prima oră când echipe întregi dau faliment. În schimb, parcă niciodată vedetele cântate pe milioane de voci nu au clacat atât de lamentabil. Campanii întregi de publicitate s-au construit pe spinările cocoşate de bănet ale lui Cannavaro, Rooney, Cristiano Ronaldo, Ribery, Buffon, Drogba, Henry, Eto"o. Eşecul lor a afectat nenumărate firme care s-au trezit în mijlocul competiţiei cu nişte actori cărora li se întinde machiajul pe faţă. Transformat înt-un monstru, care cloceşte pe munţi alcătuiţi din fişicuri de euro şi dolari, fotbalul a început să-şi devoreze o parte din creaţii, mult prea obosite, plictisite, stresate şi supra expuse la lumina reflectoarelor. Din fericire Messi, Higuain, Podolski, Forlan, Robben, Suarez, Fabiano, David Villa au găsit în interiorul lor rezerve nebănuite, care îi ajută pe ei, dar şi acest carnaval numit Campionatul Mondial, să mergă mai departe.

Dan Nicolaie Obişnuit să fie duminică în fiecare zi, cu greu am putu