Cei care au experimentat slujbe în ture de noapte spun că şi-au dat alimentaţia peste cap, s-au îngrăşat şi o bună perioadă s-au simţit extenuaţi. În lipsa somnului, apar afecţiuni care duc la o „moarte lentă".
Un om poate rezista fără somn mai bine de şapte zile, aşa cum a făcut şi tânărul Randy Gardner, în timpul unei competiţii de dansuri. Acesta a înregistrat un record de 264 de ore nedormite, timp de 11 zile, după cum arată un articol publicat de The New York Times. Tânărul a supravieţuit şi şi-a revenit după 14 ore de somn. Totuşi, medicii vă sfătuiesc să nu rămâneţi cu „datorii de somn", deoarece riscaţi să dezvoltaţi boli de inimă, diabet şi chiar psihoze. „Pentru fiecare oră de somn pierdută, decontaţi câteva zile de viaţă", spune medicul Radu Braga, cercetător în neuroştiinţe la Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila", din Bucureşti.
Diana Preda (30 de ani) lucrează de opt ani într-o companie de telecomunicaţii, iar la începuturile meseriei obişnuia să lucreze şi în ture de noapte. „A fost groaznic: ziua era gălăgie şi dormeam numai pe apucate. Nu reuşeam să cumulez cinci ore de somn. Mă simţeam tot timpul obosită şi mi-am revenit foarte greu", spune tânăra. Nici Andrei M. (28 de ani) nu s-a recuperat uşor după ce a lucrat un an în ture de noapte. „Mi-am dat peste cap alimentaţia şi m-am îngrăşat 15 kilograme, iar acum mă străduiesc să slăbesc. Mă simţeam de multe ori ca «omul străzii». Adormeam în troleu şi mă trezea şoferul la capăt de linie", povesteşte Andrei.
Cancer de sân, de colon şi tulburări metabolice
Afectaţi de lipsa somnului sunt în special cei care lucrează în ture de noapte - taximetriştii, paznicii, artiştii, muzicienii, sunetiştii, cei care oferă suport tehnic în companii IT sau cei din call-center-uri. „Organismul se adaptează, dar nimeni nu poate să spună cât rezistă o persoană într-un astfel de ritm. Su