Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii maghiari migrează la studii în Ungaria

Publicat in Adevarul, joi 1 iulie 2010 ·

Chiar dacă plătesc taxe de cinci ori mai mari, tinerii maghiari din Satu Mare mizează pe universitățile din Ungaria. Un viitor mai sigur, o pregătire mai temeinică, dar și posibilitatea de a rămâne în țara vecină, sunt lucrurile care îi determină pe tinerii de pe granița de Vest să studieze în Ungaria.

Universităţile din Ungaria atrag tot mai mulţi tineri maghiari din România, deşi au taxe de şcolarizare mult mai mari. Tinerii spun că motivul pentru care aleg universităţile din Ungaria sunt programele mult mai complexe în limba maternă şi o piață a muncii mai dezvoltată.

Ieftin şi inutil

Dacă în România, la facultăţile particulare, studiile în domeniul ştiinţelor economice au taxe de şcolarizare anuală de 2.000 lei – la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, respectiv 1.380 lei la Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti, în Ungaria taxele sunt de 4-5 ori mai mari. Cu toate acestea, anual zeci de elevi români pleacă la studii în ţara vecină.

„Sunt student la Spiru Haret şi am ales această facultate pentru că e cea mai ieftină. Taxa e foarte mică pe an şi pot urma şcoala şi la distanţă. În rest, sunt de părere că indiferent unde faci şcoala, în România foarte greu găseşti un loc de muncă după absolvire. Fac doar să fie făcută, dar dacă aş fi avut ocazia să studiez în Ungaria sau Viena, sigur plecam şi nu regretam”, spune Papp Mate, student în România.

Scump, dar eficient

Sătmăreanca Porcs Henrietta a plecat la studii în Budapesta la Şcoala Superioară Kodolányi János, specializarea ştiinţe economice şi management. Scopul ei a fost să primească o educaţie complexă şi să beneficieze de oferte de locuri de muncă mai bune decât i s-ar fi oferit acasă.

„Iniţial, vroiam la o facultate de stat, însă acolo, indiferent de câţi bani ai, dacă nu atingi un punctaj minim la admitere, nu te primesc nici măcar la regim cu taxă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 48 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 3 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum 22 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum 50 minute
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 3 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum 2 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°