Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit, ascunse sub bancheta din faţă a unui autoturism condus de un cetăţean moldovean, 14 cartuşe cu glonţ având calibrul 7,62 mm.
Dumitru C., în vârstă de 54 de ani, cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, a încercat să intre, astăzi dimineaţă, în ţară la volanul unei maşini înmatriculate în Moldova, în care erau ascunse 14 cartuşe cu glonţ. Bărbatul a decalarat că în cursul lunii martie 2010 a participat împreună cu alte persoane la o şedinţă de vânătoare pe teritoriul Republicii Moldova şi este posibil ca de atunci să fi rămas cartuşele în microbuz, şi că el nu ştia că muniţia se află ascunsă sub banchetă.
„La controlul de frontieră, echipa mixtă de control formată din lucrători vamali şi poliţişti de frontieră, au descoperit ascunse sub bancheta din faţă a microbuzului 14 cartuşe cu glonţ având calibrul 7,62 mm”, a declarat Marcel Antohe, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontoeră Galaţi.
Cartuşele au fost confiscate şi urmează a fi supuse unei expertize balistice, iar bărbatul s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată.