Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de gospodării din Săucești au fost inundate

Publicat in Adevarul, joi 1 iulie 2010 ·

Prima zi de iulie a adus disperare în zeci de familii din satul Schineni, comuna Săucești, după ce porțiuni din digurile ridicate nu au rezistat, iar Siretul s-a revărsat în curți și case.

Comuna Săucești arăta în această dimineață ca o localitate aflată sub asediu, din cauza camioanelor pline cu militari și a mașinilor de Pompieri, Salvare și Poliție. Zeci de familii s-au trezit cu apa în case. "Este vina autorităților, că nu au făcut digul cum trebuia. Acum am numai apă în casă și în curte, și la fel este și la vecinii mei. Nu s-au organizat bine, se putea evita dezastrul ăsta", spune, cu lacrimi în ochi, Ioan Patrichi, un localnic în vârstă de 80 de ani.

Citeşte şi:

Dunărea a inundat faleza din Tulcea

Dunărea iese din matcă la Hârşova. La Tulcea, suburbia Tudor Vladimirescu este sub ape

Feteştiul sub ameniţarea Dunării

Soții Martin încearcă să scoată apa și mâlul din curte cu o lopată. "Măcar de n-ar veni și mai multă apă, că acum doi ani a fost dezastru", spune Marcel Martin, a cărui soție, Maria Martin, adaugă că autoritățile ar fi putut face mai mult ca să evite inundarea locuințelor.

"Mi-a intrat apa în curte, e jale. Acum degeaba mai muncesc să înalțe digurile, apa a trecut de ele și o să vină tot mai mare în sat", crede și Vasile Rusu. Astăzi, la ieșirea din Schineni către Siretu au fost instalate hidrobaraje, care au fost umplute cu apă din Siret, însă subprefectul Bacăului recunoaște că oamenii sunt nemulțumiți pe bună dreptate. "Au dreptate cei care acuză autoritățile, se putea face mult mai mult. Nu în astea două zile în care s-a lucrat, ci de mai mult timp trebuiau luate măsuri aici, însă s-a tărăgănat, din lipsa fondurilor. Barajul făcut de noi a fost depășit de nivelul apei în multe locuri, sperăm doar să nu mai vină o viitură mai mare. Luăm în calcul și varianta evacuării, dacă va fi cazul. Până acu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Mehedinţi: Microbuz căzut în Dunăre/ Accident produs pe DN6, pe un viaduct/ Plan roşu de intervenţie activat/ Adâncimea apei în zona accidentului, peste 12 metri/ Declaraţiile şefului DSU, Raed Arafat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 22 minute
Un microbuz a căzut în Dunăre, luni după-amaiză, după ce s-a ciocnit cu un alt autovehicul, pe DN6, pe un viaduct, în judeţul Mehedinţi. A fost activat planul roşu de intervenţie. Şeful DSU, Raed Arafat, afirmă că la acest moment nu este vizibil del

Vodafone EasyTech își consolidează poziția de „one-stop-shop” pentru tehnologie și devine alegerea perfectă pentru întreaga familie

G4Media acum 45 minute
Vodafone România duce la un nou nivel promisiunea EasyTech de a oferi tehnologie accesibilă și continuă să dezvolte conceptul inovator de tech retail introdus în urmă cu doi ani, odată cu transformarea companiei într-un lider în tehnologie. De acum,

Papa Francisc a aprobat primul pas către beatificarea arhitectului spaniol Antoni Gaudí

HotNews acum 49 minute
Papa a aprobat luni un decret de recunoaștere a „virtuților eroice” ale arhitectului spaniol Antoni Gaudí, supranumit „arhitectul lui Dumnezeu”, pentru contribuția sa la proiectarea Sagrada Familia din Barcelona, transmite agenția EFE, citată de Age

Programul Metrorex de Paște 2025. Cum circulă metroul în noaptea de Înviere

HotNews acum 3 ore
Metrorex a anunțat un program special de circulație a trenurilor pentru sărbătorile pascale din 2025. Potrivit unui comunicat Metrorex, în perioada 18-21 aprilie 2025, trenurile de metrou vor circula pe toate magistralele, conform graficelor pentru

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 15 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Dumitru Borțun

Gandul acum 54 minute
Invitatul emisiunii este Dumitru Borțun. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru marți, 15 aprilie 2025

Libertatea acum 5 ore
Prognoza meteo pentru marți, 15 aprilie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Jennifer Lopez a anunțat oficial unde susține concertul din București, de pe 27 iulie 2025. Cât costă biletele

Libertatea acum 4 ore
E oficial! Unul dintre cele mai așteptate concerte ale acestei veri, pe care Jennifer Lopez îl va susține în București, pe 27 iulie 2025, în cadrul turneului „Up All Night Live”, nu va avea loc pe Arena Națională, așa cum s-a speculat, ci într-o alt

Mesaj de ultimă oră al Elenei Lasconi pe grupul intern al USR. Șefa partidului ar fi „cenzurată” pe grupurile interne de către tabăra Fritz-Moșteanu-Armand

Mediafax acum o ora
Potrivit informațiilor obținute de gandul.ro din surse politice, Lasconi a fost împiedicată, în ultimele zile, să comunice direct cu colegii din USR, după ce a fost „cenzurată” pe grupurile interne de către tabăra Fritz-Moșteanu-Armand. Blocada nu a

Vizitele lui Mario Vargas Llosa în România. Ce spunea scriitorul peruan despre țara noastră

HotNews acum 8 ore
Mario Vargas Llosa, ultimul gigant al literaturii latino-americane, care a murit duminică, la vârsta de 89 de ani, a vizitat de trei ori România: în anii 1995, 2005 și 2013. Scriitorul de Nobel a venit în țara noastră pentru a-și prezenta cărțile ap

Demisia lui George Becali din grupul parlamentar AUR, depusă la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor / Acesta va activa ca parlamentar neafiliat

News.ro acum 3 ore
Deputatul George Becali a informat, luni, conducerea Camerei Deputaţilor, privind demisia sa din partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), începând cu data de 14 martie 2025. Parlamentarul precizează că, urmare a acestei decizii, solicit retra

Vremea

București
acum

16°
lun.

7°/16°
mar.

4°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

7°/17°
mie.

11°/21°
joi

11°/22°
Constanta
acum

11°
lun.

5°/13°
mar.

3°/11°
mie.

9°/13°
joi

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

8°/17°
mar.

7°/15°
mie.

9°/24°
joi

11°/24°
Timisoara
acum

18°
lun.

11°/18°
mar.

11°/19°
mie.

9°/24°
joi

14°/26°