Majorarea TVA la 24% aduce creşteri de preţuri la majoritatea produselor
De azi, preţurile la alimente, mărfuri şi servicii vor creşte ca urmare a majorării TVA de la 19% la 24% şi a deprecierii leului în faţa monedei unice europene.
Deja primele anunţuri privind scumpirile au fost făcute. Fumătorii vor fi destul de afectaţi, având în vedere că preţurile ţigărilor vor creşte, în medie, cu un leu pe pachet, după majorarea TVA şi a garanţiilor pentru antrepozitele fiscale. Cel mai ieftin pachet de ţigări comercializat pe piaţa românească va costa 9,9 lei. Producătorii se aşteaptă la o reizbucnire a contrabandei. Şi carburanţii vor costa mai mult cu 5%.
Preţurile produselor din hipermarketuri ar putea creşte în fiecare zi, în funcţie de evoluţia cursului de schimb, după majorarea TVA, deoarece 70%-80% din furnizori importă marfa şi o plătesc în euro, a declarat vicepreşedintele Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale (AMRC) din România, Delia Nica. Există şi lanţuri de retail care au decis să suporte creşterea cu 5% a TVA. Până acum, Ikea, Real şi Billa au făcut acest anunţ, probabil că acerba concurenţă îi va forţa şi pe alţii.
Comercianţii sunt supăraţi că termenul de aplicare a deciziei este foarte scurt. "Trebuie modificat softul, efectuate schimbările de preţuri la raft. Le sugerăm clienţilor să verifice preţurile la aparatele speciale care vizualizează preţul produsului, astfel încât la case să se evite situaţiile în care preţul de la raft nu coincide cu cel de la casă", a mai spus Delia Nica. Reprezentanţii Real Hypermarket au anunţat că vor închide magazinele cu program nonstop din Bucureşti în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, în intervalul orar 22:00-9:00, pentru ca de la 1 iulie casele de marcat să poată afişa noua TVA. De asemenea, magazinele Real din ţară care au program 8:00-23:00 se vor închide în data