Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine salvează consumul de vopsele? Banii mai vin doar din renovări

Publicat in Ziarul Financiar, joi 1 iulie 2010 ·

În lipsa finanţărilor venite de la investitorii străini din imobiliare, care au ridicat piaţa construcţiilor în perioada 2005-2008, producătorii de lacuri şi vopsele şi-au îndreptat armele de marketing către consumatorii finali. Însă previziunile sunt sumbre şi în acest sector, care va fi afectat de scăderile salariale anunţate pentru bugetari în semestrul al doilea al anului.

Piaţa de lacuri şi vopsele a ajuns anul trecut la circa 170-180 mil. euro, în scădere cu 25% faţă de anul precedent, luănd în calcul cifrele de afaceri ale principalilor jucători de pe acest segment, excluzănd vănzările de materiale de construcţii, produse chimice sau alte game care nu intră în categoria de lacuri şi vopsele.

Avănd în vedere că nu există studii clare, Business Construct a realizat pentru al treilea an consecutiv propria analiză bazată pe datele financiare primite de la jucătorii din piaţă.

Potrivit datelor adunate, cel mai mare producător de lacuri şi vopsele este în prezent Fabryo, companie deţinută de fondul de investiţii suedez Oresa Ventures, urmat de Policolor, controlat de fondurile de investiţii Reconstruction Capital 2 şi Romanian Investment Fund, şi de Köber din Piatra-Neamţ, producător deţinut de Aurel şi Marian Köber. Primii trei jucători deţin mai mult de jumătate din piaţa totală de lacuri şi vopsele.

În condiţiile în care investiţiile imobiliare s-au prăbuşit, cea mai mare pondere în vănzările de vopsele au avut-o consumatorii casnici şi echipele de meseriaşi, în detrimentul firmelor de construcţii, care nu au mai avut proiecte, potrivit jucătorilor din piaţă.

De altfel, şi investiţiile în promovare ale principalilor jucători din industria de vopsele s-au îndreptat către consumatorul final în ultimii doi ani şi tendinţa se păstrează şi anul acesta.

"Scăderea afacerilor imobiliare începănd cu a doua jumătate a anului 2008 ş

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actrița Marinela Chelaru a murit la vârsta de 66 de ani

HotNews acum o ora
Marinela Chelaru, fosta actrița din grupul Vouă, a murit la vârsta de 66 de ani, a anunțat prezentatorul de televiziune Cristi Brancu, care a colaborat cu actrița la mai multe emisiuni. „Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace, Marinela Che

LIVE Mircea Lucescu, la conferința de presă înainte de România - Austria

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mircea Lucescu, selecționerul României, susține acum conferința de presă premergătoare meciului cu Austria, din preliminariile Campionatului Mondial din 2026.

Sorin Grindeanu explică gestul de la Congresul UDMR: „Unitate înseamnă un singur imn oficial”

Press Alert acum o ora
Foto: Virgil Simonescu Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, s-a aflat astăzi la Timișoara, unde a efectuat o vizită pe șantierul lucrărilor de descărcare a autostrăzii A1 spre municipiu. Întrebat de jurnaliști despre momentul în care a

Sorin Grindeanu: „Dacă această coaliție eșuează, ne așteaptă deșertul populismului”

Press Alert acum 49 minute
Foto: Virgil SImonescu Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a vorbit astăzi despre situația din coaliția de guvernare, recunoscând că uneori partenerii politici nu „vorbesc aceeași limbă”, dar subliniind importanța echilibrului și a di

VIDEO Trump anunță că a fost sunat de câștigătoarea Nobelului pentru Pace / Ce i-ar fi spus Machado

HotNews acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a spus că laureata Premiului Nobel, Maria Corina Machado, l-a sunat și i-a spus că a acceptat premiul în onoarea lui, declarația venind după ce Casa Albă acuzase anterior că membrii Comitetului Nobel au ales „politica

Ministrul Energiei promite sancțiuni după ce Charlie Ottley a rămas trei zile fără curent: „Nu e normal să fii tratat cu aroganță de operatori”

Adevarul acum 45 minute
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că cineva din cadrul companiei Electrica va fi tras la răspundere pentru modul în care a fost gestionată situația jurnalistului britanic Charlie Ottley, rămas fără curent electric timp de trei zile în zona

VIDEO. Mamă și fiicele sale, reținute după ce după ce ar fi agresat un medic la Spitalul Municipal Medgidia

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus, în cursul zilei de 10 octombrie a.c., reținerea a trei femei, cu vârste cuprinse între 20 și 41 de ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și tulburarea ord

Fiul unei foste procuroare din Giurgiu a fost lovit mortat de o mașină a poliției. Tânărul avea doar 17 ani

Gandul acum 2 ore
Este anchetă la Poliția Giurgiu după ce o autospecială a lovit motocicleta condusă de fiul fostului procuror-șef Andreea Albu. Tânărul a murit în urma accidentului produs în noaptea de vineri spre sâmbătă. Potrivit Poliției Giurgiu, accidentul a avu

Ministrul Bogdan Ivan ne „stinge” lumina: „Avem cea mai scumpă energie electrică” / Oficialul dezvăluie cum au redus alte țări facturile cu 20%

Gandul acum o ora
Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a afirmat, într-un interviu difuzat sâmbătă că, pe baza analizei datelor din ultima lună, avem cea mai scumpă energie electrică din Europa. În acest context, ministrul recomandă montarea de contoare inteligente, care

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, susține o abordare echilibrată pentru viitorul buget al UE și noile resurse proprii, la reuniunea ECOFIN / Rezerve privind unele propuneri ale Comisiei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, care a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), desfăşurată la Luxemburg, a susţinut o abordare echilibrată privind viitor

Vremea

București
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/11°
Iasi
acum

14°
sâm.

8°/14°
dum.

10°/16°
lun.

8°/13°
mar.

7°/13°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/16°
lun.

12°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

8°/11°
dum.

9°/14°
lun.

8°/15°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/19°
lun.

9°/17°
mar.

9°/16°