Începând de astăzi, pentru a veghea la liniştea şi siguranţa turiştilor, 230 de poliţişti au fost detaşaţi pe litoral, dintre care 139 pentru ordine publică, 45 pentru Serviciul Rutier, 21 de tehnicieni criminalişti precum şi 25 de poliţişti pentru Serviciul de Investigaţii Criminale.
În acest sens, ieri, la ora 14.00, la Sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, a avut loc o întâlnire în scopul prezentării modului de acţiune a poliţiştilor constănţeni şi a celor detaşaţi anul acesta pe litoral, precum şi a măsurilor şi obiectivelor propuse în cadrul Planului de Acţiune Litoral 2010 pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţa publică în perioada sezonului estival.
La această întâlnire au participat comisarul-şef Lucian Diniţă, directorul Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, comisarul-şef Stan Popescu, director adjunct al Direcţiei Ordine Publică din cadrul IGPR, comisarul-şef Dan Roşoga, şeful Serviciului Transporturi din IGPR şi comisarul-şef Adrian Rapotan, adjunct al inspectorului-şef al IPJ Constanţa.
Potrivit comisarului-şef Adrian Rapotan, misiunea poliţiştilor în perioada sezonului estival se va desfăşura conform Planului de Acţiune Litoral 2010 aprobat de către conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române şi are ca scop prevenirea şi combaterea oricăror fapte de natură penală sau contravenţională ce pot afecta climatul de ordine şi siguranţă publică.
Toţi aceşti poliţişti detaşaţi pe litoral vor fi instruiţi cu privire la modul de acţiune pentru prevenirea faptelor antisociale, fiindu-le prezentate prevederile privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţii desfăşurate pe plajă precum sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii public