O familie de germani, croaţi, români s-a adunat sub un cort. Până luni, amatorii de circ sunt invitaţi pe ştrandul Neptun, acolo unde Circul Internaţional Gartner îşi va derula spectacolele.
După ce au cutreierat Norvegia cu reprezentaţiile lor, artiştii s-au apucat de treabă şi în România. Marele turneu a debutat în luna martie, la Baia Mare, apoi au fost luate pe rând toate oraşele mari din Ardeal.
Până luni, aceştia îşi vor face de lucru şi la Arad. „Circul internaţional Gartner face senzaţie oriunde s-ar duce, dar copiii sunt cei care se aleg cu o experienţă de neuitat şi au ce povesti mai târziu. Mai ales că au şansa ca în pauza spectacolului să se urce pe ponei şi elefanţi şi, de asemenea, să facă poze cu ei. Este pentru prima dată când poposim la Arad şi sper să fie o experienţă plăcută. În cadrul spectacolului va fi şi un număr surpriză”, a spus Tony Walter, administratorul circului.
Spectacole zilnice
Cei mici şi cei mari sunt invitaţi la reprezentaţiile circului în fiecare seară, de la ora 19.30, iar sâmbătă şi duminică, de la ora 17.00 şi 19.30.
Pentru a le vedea show-ul de două ore şi jumătate, arădenii vor trebui să scoată din buzunar câte 20 lei, respectiv costul biletului pentru copii, sau 30 lei, tariful pentru adulţi.
RECOMANDARI
VINERI / Se redeschide Galeria Alfa
În această seară, Galeria Alfa, se reinaugurează, găzduind vernisajul tânărului artist plastic şi profesor la Liceul de Artă, Dacian Giura. Galeria Alfa nu a mai fost gazda unui vernisaj de mai bine de un deceniu.
VINERI / Retro Party şi tunuri de spumă
Serile de vineri sunt rezervate ritmurilor vechi dar bune. Ca în fiecare vineri seara, La Mouche Society Club îi invită pe iubitorii de muzică bună şi nu numai la o seară tematică. Pentru seara de vineri, arăde