Impozitul majorat pe locuinţe va fi perceput tuturor persoanelor care deţin mai multe case, nu doar celor care nu au închiriat imobilul, conform excepţiei permise până în prezent de Codul Fiscal.
Ordonanţa de majorare a impozitului pe locuinţă, adoptată de Guvern, prevede că impunerea se aplică persoanelor fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri, fără să mai facă însă referire la casele închiriate.
Până în prezent, statul aplica un impozit majorat dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe clădiri utilizate ca locuinţă, care nu sunt închiriate unei alte persoane.
Guvernul a decis, miercuri, ca persoanele care deţin în proprietate mai multe clădiri să achite impozite majorate cu 65%, 150% şi 300%, în funcţie de numărul caselor deţinute, mai mari comparativ cu impunerile suplimentare actuale, iar diferenţa de bani să fie achitată până la sfârşitul anului sau până la finele lunii septembrie, dacă se doreşte acordarea unei bonificaţii.
Astfel, impozitul va fi majorat cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire în afara adresei de domiciliu şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara adresei de domiciliu, potrivit unor surse citate de Mediafax.
Pentru anul fiscal 2010, termenul de plată a diferențelor de impozit rezultate este 31 decembrie 2010. Persoanele fizice care achită integral până la data de 30 septembrie 2010 impozitele recalculate pentru diferențele rezultate beneficiază de bonificația stabilită prin hotărârile consiliilor locale adoptate pentru anul 2010.
Informaţia a fost confirmată la finalul şedinţei de guvern de către premierul Emil Boc, care a precizat că veniturile astfel colectate vor fi vărsate la bugetele locale.
În prezent, în baza Codului Fiscal, dacă o persoană fizică are în proprietate două sau mai multe