Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a precizat că pagubele produse de inundaţii ar putea depăşi 0,6% din PIB, iar în această situaţie România va apela la fonduri europene pentru ajutarea sinistraţilor. De asemenea, Şeitan a anunţat că familiile care au avut decese ca urmare a inundaţiilor vor primi până vineri bani din fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului.
"Joi sau ce târziu vineri vom face prima plată pentru familiile celor 22 de cetăţeni care au dispărut, urmând ulterior să acordăm alimente, apă şi pături altor sinistraţi în cazul în care este necesar", a spus Şeitan, citat de Newsin.
Familiile în rândul cărora au fost înregistrare decese în urma inundaţiilor din ultimele zile vor primi ajutoare de înmormântare în cuantum de câte 5.000 lei, a decis Guvernul în şedinţa de miercuri.