Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Toată Africa ţine cu Ghana

Publicat in Adevarul, joi 1 iulie 2010 ·

Ultima reprezentantă a continentului negru joacă azi cu Uruguay şi vrea să intre în istorie. Însuşi Nelson Mandela a transmis un mesaj de încurajare pentru elevii lui Milovan Rejevaci, pe care Abedi Pele îi vede capabili să ajungă în finală.

Ceea ce trebuia să fie o demonstraţie de forţă din partea formaţiilor africane la primul Mondial găzduit de continentul negru s-a transformat într-un dezastru. Cea mai mare deziluzie s-a dovedit a fi chiar Africa de Sud, care a intrat în istorie ca fiind prima ţară organizatoare care a părăsit CM încă după faza grupelor.

Bafana Bafana a fost urmată de Camerun, Algeria, Coasta de Fildeş şi Nigeria, iar în aceste condiţii, ghanezilor le-a revenit misiunea de a salva onoarea unui întreg continent!

Ieri, preşedintele Africii de Sud, Jacob Zuma, a înmânat „stelelor negre" un steag semnat de mai multe personalităţi din ţară, iar Nelson Mandela a anunţat că îi aşteaptă la reşedinţa sa a doua zi după meciul cu Uruguay, indiferent de rezultat.

Optimismul este uriaş printre ghanezi, fostul mare internaţional Abedi Pele Ayew văzându-şi deja conaţionalii în marea finală. „Sunt foarte fericit că ne-am calificat în sferturi. Este un mare pas înainte, pentru că acum patru ani am fost eliminaţi în optimi", a spus cel comparat cu marele Pele.

„Avem toată Africa în spatele nostru şi nu avem de ales decât să mergem mai departe. Fotbalul nu este matematică. Şi noi, şi Uruguay suntem echipe puternice, dar eu văd Ghana jucând finala", a continuat fostul fotbalist de la Olympique Marseille, ai cărui fii, Andre şi Ibrahim Ayew, fac parte din lotul lui Rajevaci.

Fostul „ceferist", Pereira a pierdut primul „11"

Chiar dacă nu se vor putea baza pe accidentatul Godin, perechea căpitanului Diego Lugano în linia de fund, iar fostul clujean, Alvaro Pereira, va fi lăsat pe bancă, foştii campio

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 30 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 40 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 2 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 45 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 56 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°