Ceauşescu a fost un patriot, iar românii erau mai mulţumiţi pe vremea comunismului, pentru că statul le dădea casă şi serviciu. Teoria statului minimal e bună de aruncat la gunoi, iar proprietatea privată nu trebuie să fie mai importantă decât cea a statului. Acestea sunt câteva dintre principiile viitorului preşedinte al Partidului Comunist Român, Constantin Rotaru, prezentate într-un interviu pentru Realitatea.net.
Formaţiunea condusă de Rotaru, Alianţa Socialistă, îşi va schimba sâmbătă denumirea în PCR, "la cererea membrilor şi simpatizanţilor", după cum spune liderul său. "Ne-am gândit la ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani, când toată lumea - mă rog, cam 5% din oameni, restul au acceptat ceea ce au spus aceştia - a atacat comunismul," spune Rotaru. "Comunismul a făcut câteva lucruri bune care nu pot fi negate: a făcut locuri de muncă pentru fiecare român, locuinţe pentru fiecare familie, a oferit învăţământ gratuit şi asistenţă medicală pentru toată lumea," adaugă el. Înainte de 1989 nu au murit oameni de foame şi au fost daor cu 2-3 grade mai puţin decât acum în casă, consideră Rotaru.
În schimb, "economia capitalistă este falimentară. În cei 21 de ani scurşi din 1989 a fost promovată o politică neoliberală ce a produs un capitalism falimentar", în opinia liderului comunist. Rotaru adaugă că "teoria statului minimal ar fi bună de aruncat la coşul de gunoi. Statul minimal este cel care are foarte puţine atribuţii şi se lasă furat. Avem nevoie de instituţii puternice, nu cu foarte mulţi funcţionari, dar oameni responsabili. Teoria asta că proprietatea privată trebuie să primeze în faţa celei de stat este greşită, ele trebuie să aibă statut egal."
Mai mult, Rotaru crede că sistemul politic postdecembrist este handicapat, îi lipseşte mâna stângă şi are nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru a fi readus la normalitate, potrivit NewsI