Angela Merkel este purtătorul suferinţei pe care chiar ea a produs-o prin lipsa de acţiune.
Cu chiu şi vai, coaliţia la guvernare şi-a impus candidatul la palatul Bellevue. Dacă Angela Merkel nu prinde, acum, mai mult curaj, alegerea lui Christian Wulff în funcţia de preşedinte al Germaniei, se va transforma în sfârşitul guvernării ei.
Ieri dimineaţă, când s-a trezit, Angela Merkel a fost nevoită să asculte la matinalul de la radio o revistă a presei în care se spune că puterea şi imaginea ei au fost erodate de alegerea candidatului susţinut de ea în funcţia de preşedinte al Germaniei, abia în cel de-al treilea tur. Ziua votului noului lider de la Berlin ar fi trebuit să pună capăt unei stări de urgenţă în care se află coaliţia la guvernare formată din conservatori (CDU) şi liberali (FDP). Ar fi fost un moment propice pentru calm: conjunctura globală favorizează marele exportator, Germania, un al doilea val al recesiunii, de care se temea Berlinul, a fost evitat, numărul şomerilor scade vertiginos, criza din zona euro este ţinută, deocamdată, în frâu. Coaliţia la guvernare ar fi putut beneficia de prospeţimea verii şi, în plus, Germania ar fi avut şanse să devină campioană mondială la fotbal. Ar fi avut, ar fi putut, ar fi fost.
Odată cu alegerile de miercuri a cam dispărut căldura verii. Oscilaţiile liberalilor de la FDP în cazul creşterii taxelor vor reprezenta aproape cu siguranţă tema de vacanţă, iar alegerea preşedintelui a scos la iveală reticenţa cu care se confruntă Angela Merkel în propriul partid.
Cancelarul ar putea să-şi facă viaţa mai uşoară, căutând vina la alţii. Cam aşa i-a fost intenţia în cazul impozitelor mai mari pentru hotelieri. Atunci, Merkel i-a certat pe colegii de coaliţie de la FDP că, în ciuda convingerii ei, în duet cu CSU (conservatorii din Bavaria) au bătut toba pentru această lege absurdă.
Merke
