După cinci ani de la inundaţiile catastrofale, locuitorii din Foeni speră ca natura să nu le mai ia puţinul strâns. Casele construite de stat au ajuns hambare, pământul inundat încă nu e bun, iar oamenii plâng după avuţia luată de ape şi nerecuperată. Oamenii se uită în fiecare zi la televizor şi văd drama sucevenilor. Plâng, dar în acelaşi timp sunt conştienţi că inundaţiile din Banat au fost cele mai grave, pentru că a apa a rămas stăpână peste casele lor timp de trei luni.
Fiecare cod galben emis de instituţiile statului naşte dezbateri şi emoţii puternice în locuitorii comunei Foeni, judeţul Timiş. Oamenii au trăit un coşmar în anul 2005, când digul de protecţie din apropierea comunei a cedat, iar satul a fost la un pas să fie ras de pe faţa pământului. Furia apelor a făcut ca 300 din cele 400 de case din Foeni să se dărâme. Trei luni, locuitorii au trăit pe câmpuri, în locuinţe amenajate ad-hoc, în timp ce apele încă acoperau comuna.
Alertă: Dunărea a cucerit o parte din strada Împăratul Traian/Află de aici ce cotă a atins fluviul
Comparaţie între inundaţii
La cinci ani de la inundaţiile catastrofale, fiecare familie are propria locuinţă, care a fost ridicată de statul român. Oamenii se plâng de casele primite, lucrările fiind efectuate rapid şi prost. „Dacă mă împiedic şi vreau să mă sprijin de perete, e clar că o să trec prin zid”, se plânge Ioana Rod, acum în vârstă de 81 de ani. Familia Rod avea înainte de inundaţii o casă cu şase camere, iar statul le-a construit una cu trei camere. Oamenii nu consideră că noua casă este a lor, astfel că şi-au construit o cămăruţă, unde au ales să stea. Practic, ce doi bătrâni nu recunosc casa ridicată de stat ca fiind a lor. Preferă să trăiască într-o cămăruţă de zece metri pătraţi care a fost ridicată de ei. „De fiecare dată când aud că e cod galben îmi aduc aminte de apele alea