În ultima vreme viața mea a gravitat în jurul bacului : nu am ieșit cu prietenii pentru că știam că am bacul și deși în timpul acela nu învățam, ci mă uitam la seriale, mă simțeam bine, într-un fel, pentru că sacrificam din distracția pe care o puteam avea si seara ma apucam de invatat.Din cauza aceasta, ultimele 3 luni au fost pline de banalitate, de rutină și am început chiar să am o slăbiciune pentru poeziile lui Bacovia și să simt spleen-ul bacovian ( acum sper să scap rapid de starea aceasta).

M-am stresat întreg anul că nu iau bacul la Matematică și în ultimul timp când auzeam cuvântul “bac”, începea să mă doară stomacul deoarece începeam să mă gândesc cum nu voi avea medie de intrat la Facultatea de Drept și aveam să fiu o complexată întreaga viață.

Şi acum, după 2 probe date la bacalaureat, am realizat că tot stresul a fost degeaba. Stresul nu m-a făcut să rețin mai bine, nici să fiu mai atentă , ci m-a făcut să ma consum degeaba și în momentul când am primit foaia de examen mi-a creat o stare de indiferență, opusă stărilor mele de până atunci.

Încă de la începutul anului profesoara de română ne-a repetat cât de greu e bacul și cât de greu e să-l iei. In ultima săptămână ecoul vorbelor ei mi-a inundat creierul și mai că m-am ales cu un ulcer de toată frumusețea. Prin urmare am învățat comentariile operelor grele, până și cele de la poeziile ca Joc secund( de Ion barbu) sau În dulcele stil clasic( de Nichita Stănescu)…Ca sa descopăr ce…? Că bacul e un examen amărât și că toate acele variante de la română grele, care solicitau cât de cât elevul sunt puse acolo doar pentru a înfrumuseța.

Subiectul I si II trebuiau să fie salvarea mea, dar n-au fost.

La Subiectul I mă așteptam la o poezie, ca să pot comenta figuri de stil , să impresionez corectorii și să-i determin să fie mai indulgenți la ultima parte a tezei ( subiectul III cel