Un grup de credincioşi ortodocşi şi reprezentanţi ai Parohiei Ortodoxe din Bocşa au protestat azi în faţa Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj după ce au fost scoşi afară din biserică de greco-catolicii din localitate. Cele două culte au ajuns la un consens privind utilizarea lăcaşului.
Un grup de credincioşi ortodocşi şi reprezentanţi ai Parohiei Ortodoxe din Bocşa au protestat azi în faţa Instituţiei Prefectului Judeţului Sălaj după ce au fost scoşi afară din biserică de greco-catolicii din localitate.
Scandalul a pornit după ce azi-dimineaţă, în jurul orei 6.00, cînd proprietarii de drept ai lăcaşului, Parohia Române Unită cu Roma Greco-Catolică din Bocşa a preluat biserica, împreună cu executorul judecătoresc şi echipaje ale Jandarmeriei. Greco-catolicii au câştigat lăcaşul de cult în instanţă. Credincioşii ortodocşi au venit la Zalău să protesteze.
Au ajuns la consens
Prefectul Sălajului, Alexandru Vegh, a mediat o întâlnire între cele două părţi. la final s-a convenit asupra unui program alternativ slujire în biserica din Bocşa, retrocedată recent cultului greco-catolic, transmite biroul de comunicarea al Prefecturii Sălaj.
Preoţii din cele două culte au semnat un protocol în care s-au precizat aspecte privind programul slujbelor, întreţinere şi gospodărire, precum şi modul de utilizare a bunurilor ce aparţin lăcaşului de cult.
"Apreciez faptul că amândouă părţile au fost dispuse la dialog şi compromisuri şi că s-a ajuns, în cele din urmă la o soluţie favorabilă credincioşilor ambelor religii. Sper ca înţelegerea şi protocolul semnat astăzi să rămână valabile o perioadă cât mai lungă de timp şi să nu se mai ajungă la situaţii similare. Ceea ce este foarte important e faptul că prin discuţiilor de astăzi s-au evitat posibile incidente şi un conflict religios la Bocşa", a precizat Vegh.