Există o economie a afectelor, cu departamentele şi coordonatorii lor. Există o sociologie a afectelor, cu cercetătorii ei. Există o politică a afectelor, singura politică cîştigătoare astăzi. Occidentul şi-a dat seama, de-a lungul secolului trecut, că noile cuceriri nu se mai pot realiza cu forţa, poate doar pentru un timp scurt şi cu sacrificii exorbitante. A început atunci o ofensivă a afectelor – traductibilă în ceea ce Miron Cozma numea ţanţoş „posologia maselor“, numai că nu mai vorbim acum despre mase care se adună şi luptă sub un stindard, aşa cum şi-l înălţa el deasupra culmilor de lignit din Valea Jiului şi-l înfigea în straturile cu flori din faţa Teatrului Naţional din Bucureşti, ci mai degrabă despre indivizi care cheltuiesc, fiecare de capul lui, bani pentru a cumpăra aceleaşi lucruri. Există, aşadar, mase pentru cei care le regizează dorinţele şi le scenarizează – ca să folosesc un verb impus recent în Franţa de Yves Citton – modurile în care şi le satisfac. A crea aceleaşi dorinţe în indivizi care nu se cunosc, dar care se întîlnesc apoi în magazine pentru a obţine acelaşi lucru, sau la sediile de votare pentru a pune ştampila pe acelaşi nume, a-şi extrage puterea din manipularea afectivă a unor oameni care, deşi nu-şi vorbesc, se uită la aceleaşi emisiuni TV şi ajung să gîndească la fel, aceasta este ocupaţia obligatorie a oricărui politician şi a oricărui întreprinzător de succes. Miza este una singură, în ultimă instanţă: cîştigul material, asezonat, din loc în loc, cu prestigiu. Fie că vorbim despre politica afectelor sau despre capitalism cognitiv (în Franţa, sub pana lui Yann Moulier Boutang, de pildă), spunem acelaşi lucru: înstăpînirea asupra mentalului a înlocuit, într-o parte a lumii, dominaţia fizică.
Dacă credeţi că mecanismul de cucerire e diferit în Occident şi în România, ei bine, vă înşelaţi. Există, printre multe