Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua clădire a pieţei Obor va fi finalizată în septembrie

Publicat in Romania Libera, vineri 2 iulie 2010 ·

Structura pentru subsolul, parterul şi cele două etaje ale noii clădirii a Pieţei Obor a fost finalizată, urmând ca până în luna septembrie să fie finalizate lucrările de montare a reţelelor de apă, canalizare, şi electrice şi realizarea faţadei prin aplicarea unui înveliş de ceramică, potrivit NewsIn.

Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, a verificat vineri stadiul lucrărilor la noua clădire a Pieţei Obor. Până în prezenta a fost finalizată întreaga structură pentru subsol, parter şi cele două etaje în care va funcţiona spaţiul comercial modern şi au fost montate la subsol reţelele de apă, canalizare şi instalaţiile electrice. De vineri vor începe lucrările pentru montarea celelalte două etaje.

Realizarea faţadei va începe de luni, prin montarea construcţiilor metalice pe care se va aplica învelişul de ceramică, lucrări care vor fi terminate în luna septembrie.

Pentru reglementarea fluxului de circulaţie al Pieţei Obor se va realiza o străpungere în prelungirea străzii Chiristigii care va uni această arteră de circulaţie cu strada Ziduri Moşi.

Parterul clădirii, în suprafaţă de 3.909 mp este destinat pieţei agroalimentare ce va avea o capacitate de 1.300 de tarabe, oferite exclusiv producătorilor, suplimentând astfel cu peste 300 de tarabe faţă de numărul celor existente în fosta Piaţă Obor.

La etajul 1 s-a stabilit ca dintr-un total de 148 de spaţii comerciale cu suprafeţe cuprinse între 32 - 64 m.p., 48 dintre acestea să fie destinate vânzării produselor care necesită sistem de refrigerare şi anume, carne, ouă, lactate, peşte. Restul spaţiilor comerciale de la etajul 1 şi cele 148 de la etajul 2 vor fi alocate mărfurilor solicitate de clienţi.

La subsolul clădirii va fi amenajată o parcare în suprafaţă de 5.400 mp cu capacitatea de 450 de locuri pentru cumpărători şi vânzători.

Structura pentru subsolul, parterul şi cele do

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum o ora
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 40 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 52 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°