Elleny Pendefunda, fundiţa de nouă ani a poeziei româneşti. Este poate cel mai tânăr autor al unui volum de versuri din România. Evident, fiind vorba despre o carte scoasă la o editură serioasă, cu o lansare spectaculoasă: scriitori, critici, amatori de autografe, pe scurt: un ceremonial pentru care mulţi poeţi consacraţi ar fi invidioşi. Cei mai importanţi invitaţi? Colegii de şcoală ai fetiţei, care este în clasa a II-a la Şcoala Junior a Univesităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. Cu o nonşalanţă ce izvorăşte din talentul său precoce, fetiţa sare coarda peste litere se dă în balansoar cu cuvintele, joacă şotron cu rimele şi poemele reuşite. Imaginaţia debordantă o face să inventeze piese de teatru, modifică poveşti, le aduce îmbunătăţiri, schimbă cursul literaturii române făcând poezie din modestele fapte obişnuite. Ca un artist adevărat, sensibil, suferă şi scoate din joben câte o floare sau o coroană de cuvinte. Elleny Pendefunda scrie poezii de aproape doi ani. Între un şotron şi un joc în curtea şcolii, fetiţa aşterne cu o uşurinţă de invidiat poezii pe hârtie. Versuri valoaroase scrise dintr-o suflare, poeme reuşite pe care până şi crititicii literari sunt invidioşi. Cum? Pentru că aşa îi vine, pronia cerească, atât, a fost răspunsul ei dezarmant. De câteva zile şi-a lansat şi propria carte de versuri. La eveniment a participat toată floarea cea vestită a liricii ieşene.
Poetul Horia Zilieru, scriitorul Constantin Dram, editorul Daniel Corbu, ca şi unul dintre colegii de şcoală care au ţinut câte un speech au avut numai cuvinte de laudă la adresa sa. La final, fetiţa de o şchioapă a acordat zeci de autografe, ca şi reporterului, căruia i-a şi depănat din tainele poeziei. După cum precizează tatăl fetiţei, care se ocupă îndeaproape să-i cultive talentele artistice, Elleny nu acceptă s-o atingi nici cu un sfat, darămite cu o floare. Nu acceptă să-i mo