2 miliarde de euro au fost acordate pentru dezvoltarea resurselor umane
Românii au învăţat să scrie proiecte, regulile de accesare a fondurilor europene prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) s-au modificat în favoarea noastră, iar gradul de absorbţie a banilor ar putea să crească, spune conducerea Autorităţii de Management a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU).
Comisia Europeană a decis, după ultimul audit, reluarea plăţilor în cadrul POSDRU. Plăţile au fost suspendate în decembrie 2009 din cauza unor deficienţe.
Regulile accesării banilor prin Fondul Social European (FSE) s-au modificat în urma ultimelor negocieri, astfel încât să vină în ajutorul beneficiarilor români. Cea mai importantă măsură luată este modificarea prefinanţării acordate la semnarea contractului, în scopul asigurării cash-flow-ului necesar beneficiarilor în implementarea proiectelor, aceasta fiind egală în prezent cu 30% din valoarea eligibilă a proiectului. Mai mult, Petru Dandea, vicepreşedinte al CNS "Cartel Alfa", a anunţat că se discută deja la Bruxelles posibilitatea ca valoarea prefinanţării să crească şi mai mult pentru români, propunerea fiind majorarea prefinanţării până la 100% din valoarea eligibilă a proiectului.
De asemenea, a fost îmbunătăţit ghidul solicitantului, care se poate găsi pe pagina web www.fseroamania.ro şi a fost simplificat mecanismul de evaluare a proiectelor pentru a se reduce perioada între depunerea cererii şi semnarea propriu-zisă a contractelor de finanţare. "Managementul proiectului poate fi externalizat în totalitate sau în parte, iar cheltuielile cu managementul intră la cheltuieli directe. Procentul maxim pentru externalizatrea unor activităţi a fost mărit de la 30% la 49%. S-au tratat explicit, pentru prima oară, moda