* cu 24 de ore mai devreme, ministerul a realizat repartizarea absolvenţilor de clasa a VIII-a
Ieri, la ora 15.30, Ministerul Educaţiei a încheiat admiterea computerizată, cu aproximativ 24 de ore mai devreme decât fusese anunţat iniţial. Rezultatele ar trebui să se afişeze în şcolile generale de unde provin absolvenţii sâmbătă, iar luni, pe 5 iulie, se vor afişa rezultatele admiterii în licee.
Absolvenţii care nu vor să se înscrie la liceele la care au fost repartizaţi de computer ar mai putea încerca să ocupe unul dintre cele opt locuri rămase la liceele cu profil vocaţional. La Liceul de Artă au mai rămas şase locuri, câte două la specializările: artă plastică, muzică şi arta actorului. La clasa de arhitectură nu a mai rămas niciun loc liber. La Liceul cu Program Sportiv mai sunt doar două locuri libere - lupte. La Liceul Pedagogic, la clasa învăţători-educatori, nu a rămas niciun loc liber.
Înscrierile pentru aceste câteva locuri se fac luni, 5 iulie, iar probele de aptitudini se susţin pe 6 şi 7 iulie. Pe 8 iulie se afişează rezultatele, iar candidaţii care nu au intrat nici la un liceu vocaţional mai pot participa la a doua repartizare computerizată, pe locurile rămase libere, după ce completează o nouă fişă cu opţiuni. Completarea fişei cu opţiuni se face în perioada 5 - 9 iulie.
Cei nemulţumiţi de locul obţinut şi care nu au înclinaţia necesară pentru a visa la un loc într-un liceu vocaţional, au la dispoziţie locuri la profil economic în instituţii de învăţământ private, la Liceul Economic "P. S. Aurelian" - două clase la zi şi una la frecvenţă redusă şi la Grupul Şcolar "Spiru Haret", o clasă la zi şi alta la seral. La "P. S. Aurelian" taxa este de 1.600 de lei/an, iar la "Spiru Haret", 1.500 de lei. Până acum, la ambele şcoli cele mai multe solicitări au fost pentru clasele de seral sau frecvenţă redusă. La aceste şcoli înscrieril