Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euranet - 2 Iulie

Publicat in rfi, vineri 2 iulie 2010 ·

De câteva zile Siretul îneacă sat după sat în judeţele din Moldova.Vineri chiar preşedintele a mers în zonele calamitate, la fel a făcut şi premierul după ce joi, de la ministrul mediului până la cel de interne şi al justiţiei au mers prin satele inundate. Uşa NATO rămâne deschisă pentru Ucraina. Două zile până la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Polonia. O să vorbim şi despre vacanţe pe timp de criză.

De câteva zile Siretul îneacă sat după sat în judeţele din Moldova. Până acum 22 de oameni au murit din cauza puhoaielor, cel puţin 8000 de persoane au fost evacuate. Pagubele materiale sunt imense. În 40 de minute directorul filialei din Botoşani a Crucii Roşii ne va povesti ce a lăsat în urmă furia apelor. Oricum, situaţia rămâne gravă în această parte a ţării. Pe Siret, Prut şi Olt codul roşu a fost prelungit până duminică.

Vineri chiar preşedintele a mers în zonele calamitate, la fel a făcut şi premierul după ce joi, de la ministrul mediului până la cel de interne şi al justiţiei au mers prin satele inundate. Exerciţii de imagine, a căror utilitate e inexistentă spune Ovidiu Nahoi, redactor-şef Foreign Policy care spune că rolul miniştrilor era de coordonare, element care a şi lipsit din această desfăşurare de forţe.

Uşa NATO rămâne deschisă pentru Ucraina. A spus-o la Kiev, şefa diplomaţiei americane, Hillary Clinton, în condiţiile în care noua putere ucraineană a renunţat la aderarea la această organizaţie. Despre ofensiva diplomatică americană într-o zonă în care ruşii au, tradiţional, un mare control discutăm în 40 de minute.

Două zile până la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Polonia. În premieră un sondaj îl dă pe Jaroslaw Kaczynski câştigător al scrutinului, deşi favorit este Bronislaw Komorowski, preşedintele interimar de la Varşovia.

O să vorbim şi despre vacanţe pe timp de criză. Românii renunţă

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 31 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 19 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 2 ore
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°