Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Principesa Margareta şi principele Radu au făcut shopping de criză la mall-ul din Arad

Publicat in Adevarul, vineri 2 iulie 2010 ·

Familia Alteţelor Lor Regale, Principesa Moştenitoare, Margareta a României şi Principele Radu au vizitat astăzi Mall ul din Arad. Preţ de aproape două ore, reprezentanţii Casei Regale au verificat preţurile şi au vorbit despre soluţiile care ar trebui adoptate, pentru ca România să scape din criză.

Familia Regală a ajuns la centrul comercial în jurul amiezii. Alteţele lor şi-a exprimat dorinţa de a vizita cîteva magazine cu produse de îmbrăcăminte, librăriile şi standurile cu electronice.

Principele Radu a recunoscut însă că doar Principesa Margareta îşi cămpără haine de la Mall.

”În ce mă priveşte eu am foarte puţine haine”, a declarat Principele Radu Duda, în vreme ce principesa Margareta a recunoscut că de la mall cumpără tricouri şi blugi.

Familia Regală a remarcat şi faptul că guvernul a mărit TVA-ul, luînd astfel, în opinia lor, decizii greşite de ieşire din criză, care îi afectează direct, în primul rînd, pe oamenii simpli.

”Soluţia este să încurajezi economia. La început întreprinderile mici si mijlocii au fost încurcate, descurajate... astea sunt reguli de abc, nu trebuie doctorat in economie, dar la noi lucrurile s-au agravat... economia nu priveşte numai conducerea politică.Orice fel de acţiune care descurajează activitatea intelectuală este de nedorit. În momentul în care te confrunţi cu probleme, nu tai craca celor care fac 60% din PIB. Situaţia problematică în care se regăseşte România afectează şi Casa Regală, care a fost nevoită să ia măsuri de reducere a cheltuielilor”, a explicat Principele Radu Duda.

Una dintre cele mai mari cheltuieli a Casei Regale este chiria percepută de stat pentru Palatul Elisabeta, chirie ce ajunge la 5000 de euro lunar. ”5000 de euro e o sumă de care Casa Regală se folosea iar acum din această cauză am redus şi numărul celor care lucrează pentru familia re

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 8 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 8 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 5 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 4 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 9 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

POLITICO: Directorul general al TikTok, convocat la Parlamentul European pentru rolul platformei în alegerile şocante din România. Reacţia companiei: „Aceste rapoarte extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”

News.ro acum 3 ore
Rolul companiei chineze TikTok este analizat în urma victoriei şocante a unui candidat de extremă dreapta în alegerile din România, scrie marţi POLITICO. Un important deputat european cere ca directorul executiv al TikTok să se prezinte în faţa Parl

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Vremea

București
acum

mie.

1°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°