Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viilor, Giurgiului, Gara de Nord şi Piaţa Sudului, zonele unde sunt cele mai ieftine locuinţe

Publicat in Curierul, vineri 2 iulie 2010 ·

În Berceni, Şoseaua Alexandriei şi Rahova se găsesc case la preţuri între 30.000 şi 75.000 de euro

Dacă pentru unii criza a însemnat o lovitură cruntă, pentru alţii a reprezentat o reală oportunitate, mai ales pentru cei care doreau o locuinţă şi aşteptau scăderi semnificative pentru preţurile caselor. Acum bucureştenii au de unde alege pentru că există o paletă foarte largă de preţuri pe această piaţă de la 30.000 de euro până la 800.000 de euro şi chiar mai mult, reiese dintr-o analiză realizată de Imopedia.ro. "Nu credem să fi asistat vreodată la o ofertă atât de bogată şi de variată de proprietăţi scoase la vânzare precum cea din prezent. Cei interesaţi să cumpere o locuinţă în această perioadă au de unde alege. Imopedia.ro a realizat un studiu pentru fiecare cartier din Bucureşti şi pentru zonele de lângă şi putem spune astfel unde se află cele mai multe apartamente situate într-o anume plajă de preţuri", a declarat Răzvan Muntean, Manager General Imopedia.ro

Zone cu apartamente şi case cuprinse între 30.000 de euro şi 75.000 de euro

În zona Viilor cele mai multe apartamente nu sar de 75.000 euro. Potrivit datelor Imopedia.ro, 87% dintre apartamentele din această zonă au preţuri cuprinse între 30.000 euro şi 75.000 euro.

O ofertă bogată de apartamente ce variază între 30.000 euro şi 75.000 euro există în prezent şi în zona Giurgiului. Aici 86% dintre oferte se adresează celor care au un buget cuprins între aceste valori.

84% dintre proprietarii din Gara de Nord şi Piaţa Sudului au apartamente care nu depăşesc valoarea de 75.000 euro. Aşadar, cine doreşte o locuinţă la bloc în aceste cartiere are de unde alege. Alte zone unde predomină apartamentele cu valori cuprinse între 30.000 euro şi 75.000 euro:1 Decembrie (81% din oferta zonei); Metalurgiei (80% din oferta zonei); Giuleşti (77% din oferta zonei); Sălăjan (74

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 45 minute
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum o ora
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 45 minute
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 43 minute
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Judecătorii CCR pot pierde indemnizația de 36.000 de euro de la finalul mandatului. Proiect depus la Senat de parlamentari ai puterii

HotNews acum 31 minute
Proiectul de lege depus la Senat de către parlamentari de la PNL și USR stabilește că judecătorii Curții Constituționale nu mai pot primi cei 180.000 de lei la final de mandat. Foștii judecători CCR pot beneficia acum de această sumă, drept „indemni

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

„Îţi dau un topor în cap… S-ar putea să te jupoi”. Ameninţările primite de o femeie de la fostul iubit, pentru care avea ordin de protecție

HotNews acum o ora
Un bărbat de 51 de ani a fost arestat preventiv după ce şi-a ameninţat cu moartea fosta parteneră, deși împotriva sa era emis un ordin de protecție prin care i s-a interzis orice contact cu femeia, potrivit unui comunicat transmis marți de Ministeru

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Încă 30 de zile de arest pentru procurorul gălățean acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot acuzat de viol

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Judecătorii au prelungit cu 30 de zile măsura arestului preventiv în cazul procurorului gălăţean Nicolae Cuzi, acuzat că a încercat să muşamalizeze dosarul unui preot cercetat penal pentru viol asupr

Un bărbat a capturat doi urși pe care i-a ținut acasă, într-un grajd din județul Arad

Mediafax acum 44 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus luarea măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile împotriva inculpatului R.R.C. cercetat pentru vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţ

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/27°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°