Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E în finală! Tecău s-a calificat alături de Lindstedt în ultimul act de dublu de la Wimbledon

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 2 iulie 2010 ·

Nici un român n-a mai fost într-o finală de seniori pe iarba londoneză de la Ilie Năstase, în 1976, încoace.

Visul lui Horia mai are un singur hop de sărit şi devine realitate! Românul în vîrstă de 25 de ani, transformat într-un specialist de dublu din ce în ce mai redutabil, s-a calificat ieri în finala de la Wimbledon împreună cu suedezul Robert Lindstedt. Cei doi au învins sec, aproape fără emoţii, 6-4, 7-5, 6-2, perechea argentiniană Juan Ignacio Chela-Eduardo Schwank. Şi nici nu putea fi altfel atîta vreme cît au fost suverani pe serviciul lor, au etalat un joc la fileu vecin cu perfecţiunea şi au izbutit atunci cînd a trebuit retururi excelente. Cifrele sînt copleşitor în favoarea cuplului româno-suedez. 13 aşi, 98 la sută reuşită pe primul serviciu şi 76 pe al doilea, un total de 91 de puncte cîştigate faţă de doar 59 ale adversarilor.

Cotaţi favoriţi numărul 16, Tecău şi Lindstedt îi vor întîlni în meciul pentru trofeu pe Jurgen Melzer şi Philip Petzschner, care ieri au eliminat titrata pereche Moodie-Norman.

Ce salt a reuşit Horia în cei doar 2 ani şi ceva de cînd s-a hotărît să-şi axeze cariera numai pe dublu. Are deja trei titluri în palmares şi alte două finale jucate, a urcat pînă pe locul 32 mondial, iar acum e la un singur pas de cea mai mare realizare a sa: un trofeu de Mare Şlem. El a triumfat deja de două ori pe iarba londoneză, ca junior, împreună cu Florin Mergea. Au trecut 7 ani de atunci şi multe s-au schimbat, mai puţin ceva: dorinţa de a învinge din nou.

120.000 de lire sterline şi-au asigurat Tecău şi Lindstedt pentru calificarea în finală

Finală fără surprize

Semifinalele feminine de ieri au evacuat ultimele urme de surpriză de pe tablou. Prima calificată în ultimul act, în ordine cronologică, a fost rusoaica Vera Zvonareva (foto, 25 de ani), care a trecut cu 3-6,

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia nu va ataca ţările NATO, dar Alianța e de vină pentru degradarea relației cu Moscova, spune un diplomat rus

HotNews acum 31 minute
„Relaţia dintre Rusia şi NATO nu doar că se află la cel mai coborât nivel de la sfârşitul perioadei Războiului Rece”, a declarat un diplomat rus de rang înalt într-un interviu pentru Izvestia, potrivit TASS, citat de News.ro. „Alianţa urmăreşte în m

Victor Negrescu: Social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă

News.ro acum 16 minute
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu afirmă că social-democraţii au cele mai notabile rezultate în politică externă, enumerând aderarea completă la spaţiul Schengen, intrarea în programul american Visa Waiver şi ”prezenţa în marile capitale occiden

Armata iraniană a fost dotată cu o mie de drone noi. Mişcarea, cu puţin timp înainte de revenirea lui Trump la Casa Albă

Mediafax acum 46 minute
O mie de drone noi au fost livrate luni armatei iraniene. Livrarea are loc cu puţin timp înainte de revenirea la Casa Albă a lui Donald Trump, un critic important al iranienilor.

Preşedintele croat Zoran Milanovic, critic al UE şi al NATO, a obţinut un nou mandat

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Croaţiei, Zoran Milanovic, un critic al Uniunii Europene şi al NATO, susţinut de opoziţie, a câştigat cu o majoritate covârşitoare un nou mandat de cinci ani, duminică, învingându-l pe candidat din partea partidului conservator aflat la

O nouă ediție a titlurilor de stat Tezaur începe luni! Dobânzi neimpozabile de până la 7,8%

Ziua Constanta acum 56 minute
Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, disponibile începând cu 13 ianuarie 2025, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, dobânzile fiind de 7%, 7,5% și 7,8%. Valoarea nominală a titlurilor este de 1 leu, iar veniturile sunt neimpozabile. Românii p

Australian Open. Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur al turneului

Mediafax acum o ora
Sorana Cârstea, aflată pe locul 72 în topul mondial, a întâlnit-o pe Elina Svitolina, locul 29. Svitolina s-a impus în două seturi, 6-4, 6-4. Turneul din Australia va ţine până pe 26 ianuarie. Cinci jucătoare de tenis din România au fost pe tabloul

Românii pot investi, începând de luni, în titluri de stat Tezaur, cu dobânzi de până la 7,8% / Ministrul Finanţelor: Titlurile de stat reprezintă o investiţie sigură, cu o dobândă avantajoasă şi neimpozabilă

News.ro acum 3 ore
Românii pot investi, începând de luni, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani, cu dobânzi anuale neimpozabile de 7%, 7,5% şi, respectiv, 7,8%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată, conf

Volodimir Zelenski vrea să trimită pompieri în Los Angeles pentru a ajuta la stingerea incendiilor. „Ucrainenii îi pot ajuta pe americani să salveze vieţi”

HotNews acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus, duminică seara, să trimită pompieri ucraineni în California, unde incendiile devastează zona Los Angeles, relatează AFP, preluată de News.ro. Zelenski a anunţat că l-a însărcinat pe ministrul său d

Producătorul olandez de vopsele şi lacuri AkzoNobel va concedia până la 16% din forţa sa de muncă din Franţa

News.ro acum o ora
Producătorul olandez de vopsele şi lacuri AkzoNobel, cunoscut pentru brandul Dulux, a anunţat un plan de reorganizare care include concedierea a până la 211 angajaţi în Franţa, reprezentând aproximativ 16% din forţa sa de muncă din această ţară, tra

Supercupa Spaniei: FC Barcelona a câştigat trofeul după 5-2 cu Real Madrid

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah. Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile l

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-3°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/-0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-5°/1°
Timisoara
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/2°
joi

-3°/2°