Eliminat în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon de cehul Tomas Berdych, în patru seturi, 6-4, 3-6, 6-1, 6-4, elveţianul Roger Federer (28 de ani, 2 ATP) a recunoscut că nu a ştiut când să forţeze victoria, notează Agerpres. „Nu am scos loviturile bune în momentele potrivite. În schimb, el a fost bun atunci când trebuia. De fiecare dată când a avut ocazia, el a ştiut să o fructifice", a spus elveţianul, principalul favorit şi deţinătorul trofeului de la turneul londonez. „Extraterestrul" a explicat că nu a putut juca la sută la sută din potenţialul său şi din cauza unor dureri la spate şi la coapsă. „Nu este vorba de o accidentare, sunt doar dureri, ceva foarte dezagreabil care nu mi-a permis să joc cum aş fi vrut. Este frustrant", a precizat Federer, care a dat semne de slăbiciune încă de la începutul anului competiţional. La rândul său, cehul Tomas Berdych (24 de ani, 13 ATP) s-a calificat pentru prima dată în semifinalele turneului londonez, unde îl va întâlni pe Novak Djokovic (23 de ani, 3 ATP), sârbul calificându-se în urma victoriei obţinute în faţa lui Lu Yen-Hsun (Taipei), scor 6-3, 6-2, 6-2. Pentru „Nole" este a doua semifinală la Wimbledon, după cea din 2007, când a fost nevoit să abandoneze în faţa lui Rafael Nadal.
În cealaltă semifinală, care se va disputa tot astăzi, se vor întâlni spaniolul Rafael Nadal (24 de ani, 1 ATP) şi britanicul Andy Murray (23 de ani, 4 ATP), după ce în sferturi au trecut de suedezul Robin Soderling (25 de ani, 6 ATP), cu scorul de 3-6, 6-3, 7-6, 6-1, respectiv de francezul Jo-Wilfried Tsonga (25 de ani, 10 ATP), cu 6-7, 7-6, 6-2, 6-2. Eliminat în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon de cehul Tomas Berdych, în patru seturi, 6-4, 3-6, 6-1, 6-4, elveţianul Roger Federer (28 de ani, 2 ATP) a recunoscut că nu a ştiut când să forţeze victoria, notează Agerpres. „Nu am scos loviturile bune în momente