Plăcuta şi covîrşitoarea surpriză pe care am avut-o întîlnind-o pe Anca Vasiliu este că am descoperit o persoana extrem de caldă şi de sensibilă, care a izbutit să facă performanţă filozofică în Franţa. A plecat în 1990 din România, a scris şi a publicat numai în franceză (i-au apărut volume la Vrin, cea mai importantă editură de studii filozofice din Franţa), şi-a dat doctoratul cu o mare personalitate a filozofiei contemporane, Jean-Luc Marion, ştie greacă veche şi latină, predînd cursuri de filozofie antică la Sorbona. Recent, Editura Polirom i-a trdus volumul care a stat la baza tezei sale de doctorat: Despre diafan. Anca Vasiliu a venit la Bucureşti, şi-a lansat cartea şi ne-a acordat un interviu. Am vorbit despre statutul filozofiei şi despre cercetarea academicădin Franţa, dar am vorbit şi despre România. Uneori cu tristeţe, alteori cu încredere. Anca Vasiliu ar dori să fie mai prezentă în lumea românească. Interviul este şi o încercare de întoarcere la origini, o mărturie despre cum un român poate izbîndi profesional pe plan european, fără să uite însă de România. De ce atît de tîrziu cu o carte în limba română? Este decizia editorilor, nu e din vina mea. Această carte a apărut acum, după 13 ani de la apariţia ei în Franţa, fiind iniţiativa Editurii Polirom de a traduce această carte. Cred că a fost selectată pentru aspectul ei ambivalent: către imagine, către filozofie. Eu nu am propus nimic editorilor români, pentru că aşteptăm ca lucrurile să vină firesc din partea lor. Nu pot să nu pun o întrebare. De ce nu o carte scrisă direct în limba română? Eu n-am scris nici o carte în limba română. Sau, mai precis: am scris o carte despre arta brâncovenească, înainte de 1989, care a zăcut vreme de trei ani la o editură din Craiova şi care n-a apărut niciodată. În momentul în care am intrat în lumea franceză, m-am integrat acolo, a trebuit să scriu în francez