Elena Udrea, ministrul de la Dezvoltare Regională şi Turism, şi-a anunţat, pentru a treia oară în acest an, vizita în judeţul Sălaj. Udrea a mai fost aşteptată şi în luna martie, dar şi pe final de iunie, pentru a semna contractele pentru modernizarea Ambulatorului din Şimleu Silvaniei şi pentru reabilitarea drumului judeţean 108 A, Românaşi – Jibou – Benesat.
Potrivit unui comunicat remis de biroul de relaţii cu presa al PDL Sălaj, Elena Udrea va veni marţi, 6 iulie, în Sălaj pentru semnarea a două contracte de lucrări, coordonate prin ministerul pe care îl conduce.
Prima escală sălăjeană a ministrului Dezvoltării va fi la Şimleu, unde va da “undă verde” pentru începerea lucrărilor de reabilitare a spitalului ambulator.
“La Zalău vor fi semnate contractele pentru Reabilitarea Drumului Judeţean 108 A Românaşi - Creaca - Jibou –Benesat şi cel referitor la Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţia în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord, toate cele 3 contracte de mai sus fiind finantate in cadrul Programului Operational Regional 2007-2013”, se menţionează în comunicatul PDL..
Vizita va fi încheiată cu o conferinţă de presă la sediul Instituţiei Prefectului.