Cei 41 de vasluieni de pe listele de aşteptare ştiu că vor primi adăpost numai dacă moare vreunul dintre actualii ocupanţi.
În judeţul Vaslui există două centre pentru îngrijirea bătrânilor, unul la Huşi şi celălalt la Giurcani. Cele două azile sunt ocupate în prezent peste capacitatea maximă.
„În momentul de faţă avem 96 de beneficiari la Huşi şi alţi 35 la Giurcani. Asta în condiţiile în care capacitatea maximă a celor două centre este de 95 de locuri la Huşi şi 30 de locuri la Giurcani“, a declarat Irina Cîmpeanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui.
Panicaţi de scumpiri
După mărirea taxei pe valoarea adăugată şi implicit a preţului la alimente şi servicii, tot mai mulţi bătrâni se tem că nu vor face faţă cheltuielilor de zi cu zi şi speră să prindă un loc în adăpostul statului.
„Deocamdată mă descurc, dar nu ştiu ce-oi face la iarnă, când facturile sunt mari, iar pensia mea este mică. Mă gândesc tot mai serios să cer un loc în cămin“, spune Gheorghe Stoleru (76 de ani) din Bârlad. În prezent există 41 de bătrâni pe listele de aşteptare. „În special chetuielile ridicate la întreţinere îi determină pe mulţi bătrâni să opteze pentru un loc în azil“, a precizat Irina Câmpineanu. Şefii DGASPC au veşti proaste pentru cei care speră să fie adăpostiţi de stat.
Ei trebuie să aştepte până când mor actualii ocupanţi. „Am avut anul acesta câteva cazuri de eliberare de noi locuri, însă acestea au apărut în urma deceselor persoanelor respective“, a precizat purtătorul de cuvânt al DGASPC.
Cămin încremenit la Bârlad
Singurul cămin de bătrâni în construcţie se află la Bârlad, însă nimeni nu poate spune când va fi terminat. Până acum Consiliul Local şi Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor au investit 3,6 milioane de lei, da