Jucătoarele române de tenis Elena „Ema" Bogdan, Agnes Szatmari, Mădălina Gojnea şi Irina Camelia Begu au reuşit să se califice în optimile de finală ale turneului ITF de la Stuttgart-Vaihingen, dotat cu premii de 25.000 de dolari, informează Agerpres. Craioveanca Elena „Ema" Bogdan a învins-o în primul tur pe principala favorită, Kristina Kucova (Slovacia), la capătul a trei seturi, scor 6-3, 4-6, 6-4, şi va juca în optimi cu Agnes Szatmari, care a eliminat-o pe germanca Vanessa Henke, cu 7-6 (5), 7-5. O victorie şi mai clară a obţinut-o Mădălina Gojnea, care a trecut de Carmen Klaschka (Germania), în două seturi, scor 6-1, 6-3, şi o va înfrunta în turul secund pe luxemburgheza Mandy Minella. Irina Camelia Begu, cap de serie numărul 8, a dispus de bosniaca Ema Burgic, cu 6-2, 6-3, iar următoare adversară este croata Darija Jurak. La dublu, Mădălina Gojnea şi Dorotea Kraljevic (Croaţia) au fost învinse în primul tur de perechea Annika Beck (Germania) / Carmen Klaschka, scor 6-3, 6-1. Sorana se simte bine la ITF-ul de la Cuneo Sorana Cârstea (55 WTA), cotată cu prima şansă la câştigarea turneului ITF de la Cuneo (Italia), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari, a învins-o în runda inaugurală pe ucraineanca Lyudmyla Kichenok, o jucătoare venită din calificări, cu 6-4, 6-2, informează sport365.ro. Târgovişteanca de 20 de ani o va întâlni în optimile de finală pe australianca Sophie Ferguson (119 WTA).
Tot la Cuneo, Simona Halep (113 WTA) a avut o evoluţie opusă Soranei, pierzând surprinzător în faţa australiencei Laura Thorpe, posesoarea unui wild card, cu scorul de 4-6, 3-6. Constănţeanca de 19 de ani a mai jucat la Cuneo şi în urmă cu doi ani, şi atunci fiind eliminată tot în primul tur. Jucătoarele române de tenis Elena „Ema" Bogdan, Agnes Szatmari, Mădălina Gojnea şi Irina Camelia Begu au reuşit să se califice în optimile de finală ale turneului ITF de la S