Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne va fi de două ori mai frig la iarnă

Publicat in Curierul, vineri 2 iulie 2010 ·

Tăierea fondurilor pentru gigacalorie va duce la dublarea costurilor cu încălzirea

Cătălin Drăguleanu (Ariston Thermo): Puţini vor fi cei care nu vor avea de suferit

Cea mai mare problemă care îi va aştepta la iarnă pe români este tăierea subvenţiilor, anunţată de conducătorii statului încă din primăvara acestui an. Sunt fonduri de care foarte multă lume ar fi avut nevoie, dar care va suferi din această cauză, în timp ce banii care nu se vor mai da ar fi putut fi folosiţi de stat în programe de genul Casa Verde, este de părere Cătălin Drăguleanu, directorul naţional de vânzări al Ariston Thermo. "La modul simplist, înseamnă cel puţin dublarea costurilor la încălzire. După părerea mea, aceste subvenţii au fost bani aruncaţi într-o "gaură neagră", ignorând orice criterii economice. Sunt oameni care chiar ar fi avut nevoie de aceste subvenţii, dar cu aceşti bani (nu ştiu dacă poate cineva să adune toţi banii cheltuiţi până acum) poate ar fi putut fi folosiţi altfel", a declarat, pentru Curierul Naţional, Cătălin Drăguleanu. Acesta este de părere că aceşti bani ar fi fost mai bine folosiţi în retehnologizarea centralelor, dar şi în distribuţia agentului termic - "şi aici sunt pierderi foarte mari", sau în programe gen Casa Verde pentru centrale termice în condensare, la fel ca în alte state din Vest.

Oficialul Ariston Thermo mai este de părere ca, măcar pentru persoanele cu venituri mici, aceste subvenţii să fie acordate. "Puţini vor fi cei care nu vor suferi foare tare din această creştere a costurilor. Mai ales în contextul actual, când TVA a crescut la 24% şi cursul euro a explodat. Sperăm ca să se păstreze totuşi subvenţii pentru cei cu venituri mici şi foarte mici şi tăierea subvenţiilor să fie diferenţiată", ne-a mai spus Drăguleanu.

Nesubvenţionarea căldurii nu va rezolva problemele Guvernului

Reprezentantul Ar

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan participă la Congresul Extraordinar al PNL

Mediafax acum 16 minute
În declarațiile făcute presei, Nicușor Dan a explicat că a fost sprijinit de PNL și de aceea este prezent la congres. La rândul său, Ilie Bolojan, care l-a însoțit pe Nicușor Dan, s-a limitat la a le spune jurnaliștilor: „Vă mulțumesc foarte mult”.

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum o ora
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 3 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 12 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 5 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°