Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai întâi de toate…

Publicat in Viata Medicala, vineri 2 iulie 2010 ·

De câte ori nu auzim regretele celor apropiaţi care au decis să rămână în România? Se plâng de faptul că nu au avut curaj să îşi ia viaţa de la capăt, să înceapă a clădi ceva de la zero. Iar în acelaşi timp, de prea puţine ori îi auzim pe cei plecaţi. Mai greu să îi asculţi îndeaproape. Cu toate astea, situaţia nu stă chiar aşa. De multe ori, problemele de adaptare şi de supravieţuire sunt acolo, dincolo de graniţă, acolo unde începi să îţi clădeşti un loc al tău, acolo, undeva departe de toţi ai tăi, unde ai ajuns cu speranţa de mai bine. Cred cu tărie că probleme nu sunt doar aici, ci şi dincolo. (...)

Publicitate Depinde foarte mult de tine şi de lucrurile la care te raportezi pentru a înţelege unde şi cine eşti cu adevărat. Debutul în lungmetraj al lui Răzvan Rădulescu şi al Melissei de Raaf – Felicia, înainte de toate – este de departe unul dintre filmele care merită toată atenţia! Este sensibil, delicat şi totuşi extrem de dur şi trist. Descoperirile în ceea ce priveşte povestea, dar şi modul în care arată acest film, sunt mărunte şi esenţiale. Must see-ul acestei veri! (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

De câte ori nu auzim regretele celor apropiaţi care au decis să rămână în România? Se plâng de faptul că nu au avut curaj să îşi ia viaţa de la capăt, să înceapă a clădi ceva de la zero. Iar în acelaşi timp, de prea puţine ori îi auzim pe cei plecaţi. Mai greu să îi asculţi îndeaproape. Cu toate astea, situaţia nu stă chiar aşa. De multe ori, problemele de adaptare şi de supravieţuire sunt acolo, dincolo de graniţă, acolo unde începi să îţi clădeşti un loc al tău, acolo, undeva departe de toţi ai tăi, unde ai ajuns cu speranţa de mai bine. Cred cu tărie că probleme nu sunt doar aici, ci şi dincolo. (...)

Publicitate Depinde foarte mult de tine şi de lucrurile la care te raportezi pentru a înţelege

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Oamenii deveniseră cam neliniștiți”. Trump spune de ce a decis pauza de 90 de zile pentru tarifele comerciale

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că a urmărit volatilitatea de pe piața obligațiunilor în ultimele zile, după măsurile tarifare anunțate săptămâna trecută, și a părut să indice că acesta a fost unul dintre factorii care au dus

Nicușor Dan susține că nu a fost implicat în sprijinul anunțat de USR. „Este o decizie corectă”

Adevarul acum 6 ore
Candidatul independent în alegerile prezidențiale Nicușor Dan a declarat, miercuri seară, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea.

Claudiu Târziu și-a dat demisia din AUR după 6 ani. Vrea să-și facă alt partid: „AUR a fost înlocuit cu Partidul George Simion”

Libertatea acum 5 ore
Claudiu Târziu, fost președinte al Consiliului Național și cofondator al AUR, și-a anunțat miercuri, 9 aprilie, demisia din partidul condus de George Simion.

Emisiunile zilei de joi, 10 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 9 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

VIDEO Călin Georgescu rupe tăcerea despre interviul cu Tucker Carlson, amânat după ce a fost promovat intens de Realitatea Plus. „Toate la timpul lor”

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu, fost candidat independent la alegerile prezidențiale de anul trecut, anulate de CCR, a anunțat miercuri seară că interviul pe care i l-a acordat jurnalistului conservator american Tucker Carlson și care urma să fie difuzat de postul

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 10 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 10 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Ilie Bolojan susține proiectul de lege privind pensiile magistraților: „Nu ne mai putem pensiona magistrații la 47, la 50 de ani”

HotNews acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan consideră că magistrații nu ar trebui să se mai pensioneze la 47 sau 50 de ani, când, spune el, aceștia sunt la maturitatea vârstei profesionale. „Eu, fără niciun fel de tentă populistă, am spus-o încă de anul tre

Rusia „trage” China în războiul său cu Ucraina, acuză Zelenski

HotNews acum 3 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Moscova că trage China în războiul său cu Ucraina, după capturarea unor presupuși cetățeni chinezi care luptă în cadrul armatei ruse pe teritoriul ucrainean, relatează AFP. Rușii „trag alte

Vremea

București
acum

joi

2°/14°
vin.

-0°/11°
sâm.

4°/12°
dum.

5°/15°
Iasi
acum

joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

1°/12°
dum.

3°/16°
Constanta
acum

joi

0°/12°
vin.

-0°/7°
sâm.

3°/9°
dum.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/9°
vin.

-0°/6°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/15°
Timisoara
acum

-2°
joi

-2°/11°
vin.

1°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

5°/18°