În sediul Şcolii nr. 28 vor studia elevii claselor
I-VIII de la Liceul cu Program Sportiv. Elevii de la Şcoala 28 se va muta în incinta Şcolii 23, care, după comasare, va purta numele de Şcoala nr 1
Deşi a venit vacanţa, procesul de comasare al şcolilor şi liceelor din Braşov este în toi. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar, ai Primăriei Municipiului Braşov, dar şi conducerile unităţilor şcolare implicate în comasări se întâlnesc pe parcursul acestor zile pentru a stabili ce echipamente şi mobilier vor fi mutate odată cu elevii. Cu acelaşi prilej s-a discutat şi despre investiţiile care vor fi făcute în unităţile şcolare respective, astfel încât la începutul anului şcolar toţi elevii să beneficieze de condiţii optime.
Conform unui raport al Ministerului Educaţiei, între 1992 şi 2006, numărul elevilor a scăzut cu 24 de procente. Pentru a eficientiza cheltuielile, Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Braşov a luat decizia ca în anul şcolar 2010-2011 să se comaseze mai multe unităţi de învăţământ. Lista acestora a fost deja aprobată de Ministerul Educaţiei, în cazul liceelor, şi de Prefectură, în cazul şcolilor şi grădiniţelor. Printre şcolile comasate se număra Şcoala nr. 28 care se va muta în incinta Şcolii nr. 23, unitatea rezultată urmând a purta numele de Şcoala nr. 1. Din toamnă, în incinta Şcolii 28 vor studia elevii claselor I-VIII de la Liceul cu Program Sportiv. „Această mutare survine că urmare a câştigării spaţiului de Biserica Evanghelică şi noi suntem nevoiţi să ne mutăm. Liceul va rămâne totuşi în vechea locaţie, în corpul A. Sunt mulţumit de noua locaţie, chiar dacă mai sunt câteva retuşuri de făcut. Este într-un cartier populat şi credem că putem să selectăm mai uşor copii cu talente sportive”, ne spune Victor Vijoli, director Liceul cu Program Sportiv Braşov. „Şcoala arată foarte bine, şi asta datorită directorului, care, cu