ON-LINE

Patru instituţii publice, pe nume vakîf se distingeau cu osebire în vilayet şi în cetate: medrese, adică moscheia, zisă djami, şi seminarul popesc aferent, adăugaţi carşî şi tekke. Carşî e bazarul cu acoperişul de scînduri iar tekke – mănăstirile cu dervişi. Unii dintre ei se nevoiau cît era ziulica de mare la mausoleul lui Hüseyin Baba din cimitirul dinspre sangeacul Lipovei. Pe acolo treceau trupele şi se rugau înainte de a merge la război ca să nu le fie Allah potrivnic. Ziceau Al-Fatiha din Coran care se tălmăceşte în limba sfîntă a ghiaurilor: „In nomine Deus Misericordis Miseratoris“ şi se scrie astfel de către caligrafii persani: به نام خداوند بخشنده مهربان. Drept-credincioşii bosnieci bolboroseau preaslăvirea Celui Preaslăvit în limba lor care se zice: „U ime Boga, Milostivog, Samilosnog“. Oricum ar fi, în AL-Fatiha pe care o spuneau timişorenii cu şalvari şi iatagan, dintre primele şase versete, cel mai de seamă e al şaselea, în care cătanele împărăteşti îi cereau Celui Preamilostiv să-i ţină pe drumul drept cîtă vreme erau la război. „Mare şi mărită este faţa lui Allah Cel Drept, cel milostiv, Cel îndelung Răbdător“, îşi zicea sieşi şi celor care păşeau pragul djamiei de lîngă Poarta Azapului dervişul Husein din Gračanica din părţile Herţegovinei, străbunicul de peste un veac al lui Osman Gradaščević, cel mai de seamă căpitan din Bosnia, ctitorul Moscheii Albe din Modriča (http://en.wikipedia.org/wiki/Osman_Gradaščević).

Călătorul neamţ Heinrich von Ottendorf se uită la Husein din Gračanica pe cînd stă şi cerşeşte la intrarea în susnumita Poartă a Azapului, iar cu pomana primită hrăneşte vrăbiile care i se aşază pe turban. „Iată un om sfînt, un adevărat heilige Mann“, zice von Ottendorf văzîndu-l acolo la Poartă cu păsările. E cald pe cînd se arată trupeţii cu armele; dintre morminte răsare dervişul Husein şi le