Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, locul 3 la campionatul mondial de fotbal al roboţilor

Publicat in Romania Libera, vineri 2 iulie 2010 ·

România nu s-a calificat la campionatul mondial de fotbal din Africa de Sud, dar a reuşit performanţa de a ocupa locul trei la campionatul mondial de fotbal al roboţilor, RoboCup, cel mai mare eveniment de robotică şi inteligenţă artificială din lume, conform unui comunicat citat de Agerpres.

Desfăşurat în acest an la Singapore, concursul a adunat participanţi din peste 40 de ţări care s-au întrecut în cele 15 ligi ale concursului roboţilor RoboCup. România, prin Sebastian Marian, împreună cu echipa lui Oxsy, s-a plasat pe locul 3 la Simulation League concurând alături de echipe puternice cum ar fi cele din Japonia, China, Brazilia, Germania, Iran. Acest loc îi asigură calificarea la campionatul de anul viitor ce se va desfăşura la Istanbul. Performanţa sibianului este remarcabilă, ţinând cont de lipsa investiţiilor şi implicarea redusă a României în domenii ca inteligenţa artificială şi robotică.

RoboCup este un proiect internaţional, lansat în 1997, în domeniul roboticii şi al calculatoarelor, care are ca scop promovarea sistemelor de inteligenţă artificială în întreaga lume. RoboCup a ales jocul de fotbal ca subiect de cercetare. Ideea de bază este de a dezvolta sisteme computerizate, capabile să presteze diferite sarcini specifice oamenilor. În cadrul acestei competiţii se încearcă simularea unui joc de fotbal, scopul final declarat fiind dezvoltarea unei echipe de roboţi humanoizi autonomi, care să câştige până în anul 2050, un meci desfăşurat după regulile FIFA, cu recenta campioană mondială la fotbal.

"Simulation Soccer League", în care participă echipa sibiană Oxsy, este una din cele 15 ligi actuale ale competiţiei RoboCup şi este liga în care nu există roboţi adevăraţi, însă spectatorii pot urmări acţiunea, pe un ecran mare ce arată ca un joc de computer uriaş. În această ligă, echipe a câte 11 programe software se conectează şi joacă una

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum o ora
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 44 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 14 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°