Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect social finanţat de Electrogrup, Jeler şi Stone Age

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 2 iulie 2010 ·

Trei companii clujene vor susţine financiar activitatea centrului de zi Acoperământul Maicii Domnului din cadrul Asociaţiei Christiana, care oferă servicii pentru copiii cu vârsta de până la doi ani şi mamelor acestora.

Proiectul a fost selectat dintr-o serie de opt propuneri făcute de organizaţii nonguvernamentale cu activitate socială din Cluj şi prezentate celor trei companii de către Fundaţia Danis pentru Dezvoltare Managerială (FDDM). “Centrul a pierdut subvenţiile acordate de primărie şi astfel reuşeşte cu greu să asigure hrana copiilor. Tocmai faptul că e vorba de o nevoie de bază, de hrană, a fost cel care a contat în alegerea acestui proiect pentru finanţare, dintre cele opt propuneri”, a precizat Linda Tanţău, responsabil de comunicare al FDDM. Cele trei companii care sprijină activitatea centrului sunt Electrogrup, CM Jeler şi Stone Age. Oficialii Danis au spus că suma respectivă asigură hrana copiilor pentru cinci luni. în cadrul centrului primesc servicii 10 copii cu vârsta de până la 2 ani, iar alţi 12 sunt integraţi în centre şi grădiniţe, fiind monitorizaţi de către angajaţii centrului. Copiii stau de luni până vineri la centrul de zi, iar în acest timp mamele îşi pot căuta un loc de muncă. FDDM a aniversat ieri 10 ani de existenţă la Cluj, iar la eveniment au participat 45 de reprezentanţi ai organizaţiilor şi companiilor partenere: Electrogrup, Bechtel, BRD, Stone Age, CM Jeler, Toyota, Evalueserve, Holcim, Modern Bau. Pe agenda evenimentului s-au aflat prezentări ale FDDM şi discuţii pe marginea celor mai importante proiecte. Cei prezenţi au anunţat formarea unei coaliţii de companii locale care sprijină proiecte sociale. Danis este o organizaţie care iniţiază şi implementează programe educaţionale în domeniile managerial şi antreprenorial şi oferă oportunităţi de dezvoltare comunităţii clujene. Din 2000, FDDM a iniţiat 13 programe şi 25 de p

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 3 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum o ora
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 3 ore
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°