Incidentul a tensionat puternic relaţiile bilaterale şi readuce în prim plan practicile specifice Războiului Rece, relatează Der Spiegel, citată de Agerpres.
În iulie, când cancelarul german Angela Merkel se va deplasa la Beijing, ea va trebui să pună între paranteze o mulţime de subiecte neplăcute pentru partea chineză. Va spune, în mod tipic pentru astfel de ocazii, că relaţiile dintre cele două ţări sunt excelente, iar comunicarea este amicală şi intensă, precizează publicaţia menţionată.
Ceea ce Merkel nu va menţiona public este însă cealaltă faţetă a relaţiilor germano-chineze, care de asemenea devine intensă. Ea se desfăşoară în lumea spionajului şi a agenţiilor de informaţii şi are de-a face cu activitatea agenţilor secreţi chinezi în Germania, cu investigaţii secrete şi diplomaţi discreţi. Partea întunecată a acestor relaţii apare uneori la suprafaţă, aşa cum s-a întâmplat recent într-un oraş de lângă Hanovra, în nordul Germaniei, unde o echipă a Biroului Poliţiei Federale Germane (BKA) a apărut într-o zi de miercuri de la jumătatea lunii mai în faţa unui cetăţean chinez, cu un mandat de percheziţie.
Faptul că guvernul chinez s-a angajat într-o complicată acţiune de spionaj trimiţând de la Shanghai o unitate specializată anti-Falun Gong pentru a recruta surse de spionaj în Germania demonstrează abordarea extrem de ofensivă pe care o adoptă uneori serviciile secrete chineze.
Timp de decenii, chinezii au fost consideraţi parteneri care nu pun probleme. Autorităţile germane nu ştiau aproape nimic despre practicile clandestine ale Beijingului, iar China era un punct de interes doar pentru camerele de comerţ, nu şi pentru responsabilii serviciilor secrete. Timpurile s-au schimbat, iar China, o mare putere, a devenit unul dintre cei mai importanţi adversari pentru contraspionajul german. Un departament special a fost înfiinţat pentru a contraca