Unul dintre absenţii de la meciul Brazilia - Olanda, mijlocaşul Elano, cere eliminarea cotonogarilor. Sursa: REUTERS
Olanda - Brazilia este unul dintre cele două meciuri-vedetă din sferturile de finală (ora 17.00, TVR 1), alături de Argentina - Germania. Ambele echipe cred în şansa lor, dar sud-americanii sunt mai degrabă preocupaţi de existenţa unor jucători duri, care au ca scop scoaterea din joc a unor fotbalişti valoroşi, îndrăgostiţi de minge.
Presa argentiniană, marea rivală a brazilienilor, a numit acest duel disputa dintre "Banana mecanică" şi "Portocala mecanică", scriind că speră că "Portocala" va fi mai "gustoasă" decât "Banana".
Nici măcar nu s-a scuzat
Brazilia va fi lipsită din nou de aportul creativului mijlocaş Elano, fost elev al lui Mircea Lucescu de la Doneţk, dar şi de cel al singurului "killer" pe care îl are în lot, închizătorul Felipe Melo, ambii accidentaţi. Elano, care se teme că tocmai Kaka va fi următoarea ţintă, şi-a povestit drama: "Puteam să fiu acum pe un pat de spital şi să mă întreb dacă voi mai juca vreodată, după felul criminal în care a intrat ivorianul Tiote. Am avut noroc, pentru că m-a prins cu picorul în aer, altminteri ajungeam la operaţie imediat după ce am fost lovit. Cer arbitrilor să lase problemele legate de golurile imaginare şi să protejeze jucătorii care chiar sunt preocupaţi de fotbal. Opriţi măcelul! Aveţi grijă de Kaka şi de alţii ca el, care sunt valori ale sportului pentru toţi, nu numai pentru Brazilia!".
Petescu crede în Olanda
Olandezii spun că nu vor practica un fotbal de domnişoare, dar nu vor vâna tibiile adversarilor. De altfel, Arjen Robben sau Robin van Persie, oameni care ştiu bine ce înseamnă o intrare la rupere, se aşteaptă să fie un joc mai curat, fără durităţi.
Stabilit de ani buni în Olanda, unde a activat mult timp c