Zeci de morţi, sute de case distruse de ape, mii de oameni evacuaţi.

Încă un bilanţ care, după ce-şi consumă potenţialul de emoţie, devine statistică şi nu schimbă nimic în destinul României. Natura ne dă lecţie după lecţie, dar noi nu învăţăm niciuna. Parcă suntem autişti. Şi când spun „noi", mă refer la administraţia mereu bolnavă a acestei ţări nefericite. Zeci de mii de demnitari şi de funcţionari care, deşi bine alimentaţi din banii noştri, se comportă de parcă s-ar afla într-o veşnică perioadă sabatică.

Tragediile produse de inundaţii nu sunt expresia supărării lui Dumnezeu pe noi, ci rezultatul direct al faptului că ne-au condus nişte capete pătrate. Orice ţară are o strategie naţională împotriva calamităţilor. O avem şi noi, însă doar pe hârtie.Tot felul de miniştri, directori, prefecţi, consilieri, inspectori şi alte vietăţi bugetare, aciuate prin toate guvernările posibile, aveau obligaţia de a pune în practică strategia anti-calamităţi. N-au făcut-o.

Aveau obligaţia de a întocmi studii şi proiecte, de a construi diguri şi a strămuta sate din zonele inundabile. N-au mişcat un deget.

Aveau obligaţia de a stopa defrişările bezmetice şi de a trece la împăduriri masive în zonele vulnerabile. Nimic, nimic, nimic.

Au prăduit banii de la Bucureşti şi n-au fost în stare să-i atragă pe cei de la Bruxelles. Acum, noi ne numărăm morţii, în vreme ce aceste căpuşe politice (căci toate funcţionează cu combustibil de la partid) îşi numără banii. Bani albi, care vin din impozitele noastre, şi bani negri, obţinuţi cu voracitate din industria şpăgii.

Aşa s-a ajuns, după 20 de ani, la un mare eşec: proiectul de prevenire a calamităţilor naturale şi de minimizare a efectelor acestora. În anul 2010, zeci de români pier înecaţi în propriile case, pe propriile străzi, în propriile sate. Dacă am fi un stat marţial, tot atâţia funcţion