Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spania, favorita celor 11 grei ai fotbalului românesc

Publicat in Romania Libera, vineri 2 iulie 2010 · ·

Naţionala Spaniei este văzută drept principala favorită la titlul mondial de către marii specialişti ai fotbalului din România. Numele naţionalei iberice a fost rostit de aproape toţi cei cu care am discutat, principalele rivale la titlu, în opinia lor, fiind Argentina şi Brazilia.

O echipă de fotbal are 11 jucători. De aceea ne-am gândit să vedem cum simt 11 personalităţi ale fotbalului românesc finalul Campionatului Mondial şi, mai ales, ce cred despre favorita sau favoritele lor la titlul suprem. Aşa cum se întâmpla şi la startul competiţiei, Spania a rămas în inima românilor. Aproape nici unul dintre cei 11 cu care am discutat nu a neglijat numele naţionalei iberice, majoritatea punând-o în fruntea listei favoritelor. La fel de rostite au fost şi numele Argentinei şi Braziliei, parcă cu un mic plus pentru brazilieni. În sfârşit, şi Germania a beneficiat de atenţia câtorva dintre cei de mai jos, în special Dorinel Munteanu, probabil mai mult în virtutea anilor jucaţi în Bundesliga, mergând pe mâna oamenilor lui Joachim Low.

Interesant este faptul că Olanda, Uruguay, Paraguay şi Ghana nu au fost amintite de nimeni! Dacă despre paraguayeni sau ghanezi e greu să spui că ar putea deveni campioni mondiali, acelaşi lucru putând fi valabil, să spunem, chiar şi în cazul uruguayenilor, este greu de înţeles de ce Olanda nu a primit nici măcar o şansă la titlu! „Portocala" a jucat bine până acum, ba chiar a avut meciuri în care a impresionat, şi de aceea este ciudat faptul că numele său nu a fost asociat de nimeni cu o pretendentă clară la titlu.

Deşi Anglia a plecat de ceva vreme acasă, numele naţionalei Albionului a fost rostit cu regret. De fapt, răspunsurile arată că nu Anglia, ci Capello se bucură de simpatia „greilor" fotbalului românesc, mulţi fiind de părere că Ger­rard&Co ar fi trebuit să se bată la titlu.

În acest week-end, sita va cerne, d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 38 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum o ora
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 10 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°