România ocupă locul 19 în rândul statelor membre ale Uniunii Europene în funcţie de rata şomajului, de 7,4%, cu mult sub nivelul înregistrat de Letonia (20%), Spania (19,9%) sau Estonia (19%), dar peste ratele înregistrate de Austria (4%), Olanda (4,3%) sau Luxemburg (5,2%), potrivit datelor Eurostat.
Datele prezentate de Biroul de Statistică al Uniunii Europene, Eurostat, sunt valabile pentru luna mai, numai că, în cazul României, raportările sunt făcute pentru finele primului trimestru al acestui an.
Mai citiţi şi:
Avertisment / Economia globală riscă să intre în cea de-a treia Depresiune
La nivelul Uniunii Europene, rata şomajului ajustată sezonier a fost de 9,6% în mai 2010, similară cu cea din luna aprilie, dar în creştere de la 8,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Eurostat estimează că numărul de şomeri din Uniunea Europeană a fost în mai de 23,127 milioane, dintre care 15,789 milioane provin din statele membre ale zonei euro. Comparativ cu luna aprilie, numărul de şomeri din UE a scăzut cu 37.000 de persoane, dar a crescut în zona euro cu 35.000. Faţă de luna mai a anului trecut, numărul şomerilor din UE a crescut cu 1,801 milioane, iar în zona euro a urcat cu circa 991.000. În zona euro, rata şomajului a fost în mai de 10%, similară cu cea din luna precedentă, dar în creştere de la 9,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2009.