* la selecţie pot participa copii, tineri sau adulţi
Compania "Pro Talent" organizează în perioada 2 - 4 iulie, la Galaţi, în incinta Teatrului Dramatic "Fani Tardini", între orele 10.00 - 16.00, preselecţie pentru descoperirea de talente din oraşele Brăila şi Galaţi. Această caravană a fost deja la Borsec, iar după Galaţi urmează Constanţa şi alte oraşe din sudul ţării. Iniţiatoarea acţiunii este Irina Popa, fosta câştigătoare a trofeului "Mamaia", în 2008. Ea a dorit să lanseze această provocare tuturor celor care au un talent, sunt buni comici, ştiu să cânte, să danseze, pentru că doreşte să-i lanseze în lumea artistică, să le ofere o şansă de afirmare. Reprezentantul companiei, Anca Cârciumaru, a precizat că selecţia va fi realizată de un juriu profesionist şi că va fi foarte riguroasă. Cei care trec de preselecţie vor participa la un spectacol, după care, cei foarte talentaţi vor încheia contracte de impresariat cu compania, care se va angaja să-i promoveze. Iniţiativa este susţinută şi de Televiziunea Română, a mai spus Anca Cârciumaru.Taxa pentru intrarea la preselecţie este de 30 de lei. * la selecţie pot participa copii, tineri sau adulţi
Compania "Pro Talent" organizează în perioada 2 - 4 iulie, la Galaţi, în incinta Teatrului Dramatic "Fani Tardini", între orele 10.00 - 16.00, preselecţie pentru descoperirea de talente din oraşele Brăila şi Galaţi. Această caravană a fost deja la Borsec, iar după Galaţi urmează Constanţa şi alte oraşe din sudul ţării. Iniţiatoarea acţiunii este Irina Popa, fosta câştigătoare a trofeului "Mamaia", în 2008. Ea a dorit să lanseze această provocare tuturor celor care au un talent, sunt buni comici, ştiu să cânte, să danseze, pentru că doreşte să-i lanseze în lumea artistică, să le ofere o şansă de afirmare. Reprezentantul companiei, Anca Cârciumaru, a precizat că selecţia va fi realizată de un juriu profe